Twinwings

Si miroase a incepe scoala si a nou si a schimbare si a emotia unui  inceput...
Si a melancolie bleaga de om batran care nu mai e tanar.

Si ma gandesc ca daca am ajuns sa am nostaglii si o senzatie disperata de retraire a acelor momente, asta nu poate fi un semn bun, e semn de senectute...si nu aia pe care ne-o dorim, asa incarcata de experienta si intelepciune, poate fi si o cantitate din asa ceva...dar o percep mai degraba ca pe un semn de uzare, si imbatranire prematura...



Desi ma indrept spre un prag biologic, pe care, in momentul inceperii acestui blog, l-as fi considerat prag de maturitate, nu mi-l insusesc, dar nu pot sa ignor ca incep sa ma comport ca atare.

Undeva pe drum toamna de atunci s-a pierdut, si toamna a incetat sa mai fie toamna mea.
Sau poate ca din simplitate am ales resemnarea decat desenarea propriei trairi.
Adica parea mai simplu, dar la final se demonstreaza a fi  mai obositor.

Cu totii avem tare, a mea e aia ca ma dedic si ma incapatanez sa ma autorafinez, nu-mi place starea de mijloc esuez in a echilibra componentele vietii. Desi mediocru e ok si e relaxant, si asigura confort, nu pot sa nu vad ca ating confortul, doar cand ating macar 105% dintr-un intreg, and then I`m happy.

Mie sa-mi dati toamna inapoi, aia cu emotie de inceput.
Desi nu pot sa nu observ ca ciclic revin la toamna mea cu emotie de inceput,
emotia aia tinde sa se estompeze, unde coaja obrazului a devenit mai groasa, iar talpa piciorului mai batuta, si corpul mai infundat in nisipuri miscatoare.
Cred ca undeva pe drum m-am desprins de mine si m-am uitat, desi imi placea de mine.

Dar incercam, caci daca nu incercam inseamna ca am murit, iar eu nu vreau sa mor inainte de vreme...am oroare de viermi si de bocete si de miros de lumanare.

Sa bem pentru toamna zic, aia cu emotii si cu nou, si pentru fantasme si pentru desenat de cai verzi pe pereti , asa frumosi, dupa chipul si asemanarea inlauntrului si sa ne regasim pe noi, noi pentru ca eram frumosi cand eram noi, noi.

Cin cin mon amour.

Sunt o fiinta slaba, cad prada tentatiilor si nu ma las pana nu epuizez orice resursa.
Cred ca atunci cand ursitoarele tricotau la ADN-ul meu, erau fumate si in loc de una pe fata una pe dos, au facut tot lantul numai pe dos.

Dragi copii astazi o sa vorbim despre ziua cea mare.
Nu, nu, nu e ziua nuntii, botezului sau a parastasului, nu-i ziua in care a murit, de ciuda, unchiul Sam nici ziua in care ai baut prima bere cu tatal tau si nici ziua in care ti-ai tras net la stana, nu-i nici aia in care ai fost promovat, sau aia in care ai implinit x primaveri, sau ti-ai luat permisul, sau mai stiu eu ce bucurii mizere au locuitorii planetei Pamant, si cand zic mizere o zic, asa, cu bunatate si compasiune, nu cu gandul de a jigni (nu de alta, dar mai sunt 48 de zile pana la Craciun, si Mosu` ala le stie, ca un om mare, cica vede daca ai fost bun sau rau...etc)


E ziua aia in care te trezesti cu o minte limpede, o seninatate lucie, o stralucire incandescenta in ochi si un zambet tamp ce-ti respira prin toti porii, fara sa-ti sune alarma. E atunci cand te ridici din pat, plutesti, asa imponderal, cand pasesti esti un astronaut pe luna, si tot filmul asta se deruleaza liiin pe ritmurile alea faine din serialele de pe show time.

Si asa, in drumul tau spre fericirea matinala, adica filtrul de cafea, apare o turma de randunici, care-ti  zboara din senin prin casa, si dau ele drumul la apa, la filru si cu aripioarele alea mici pun singure cafeaua in cana apoi o prind cu gherutele si ti-o servesc.Tu te asezi pe canapea, si apare o pisica moale de angora, care-ti aduce telecomanda si da drumul la televizor si impreuna, va uitati la Razvan si Dani.

E ziua aia in care tu, te duci la dulap ca sa te decizi, clasic, cu ce dracu` ne mai imbracam azi, si usile se deschid singure ca prin minune, si hainele ies in sistem voluntariat, ziua in care placa de intins, se baga singura in priza si asa plutind iti intinde parul. Ziua aia misto in care fierul de calcat se scoare din priza, dupa ce ti-a calcat hainele. Frate! ce zi misto, si dupa ce fardurile ti s-au asezat singure pe fata nu te uiti speriata la ceas, pentru ca la fiecare 5 minute se schimba un minut.

E ziua in care iesi din casa si respiri usurat, si aerul e un pic tare, si e un pic frig, si e un pic toamna, si nu doare, bucura. Ziua in care copii razgaiati si strambi sunt veseli, si babele carcotase sunt simpatice, si oamenii stau la coada fericiti, si domnii care lucreaza la trotuare nu sunt badarani, si se inclina galant si rostesc respectos "buna dimineata domnisoara".

oook let`s cut the crap.
E ziua de salariu.
Ce trist e sa traiesti numai cand te simti acoperit.

Cu totii o avem...sau daca nu o avem precis am auzit-o de la altii.
Dar hei, a mea e speciala, pentru ca e a mea, si in plus, e acuma proaspata, scoasa din cuptor, calda calduta si crescuta mai ceva ca drojdia din samponul lui Radu Valcan. La toate astea mai punem si impactul emotional profund pe care l-a lasat asupra mea, atat de intens incat m-a instigat la scris dupa milenii de abstinenta scriitoriceasca.

THIS IS A RANT

Se face ca a dat azi nenorocul peste mine, sau, in fine, a fost o aliniere nefasta a planetelor, desi I was having a pretty cool hair day, sau nu stiu, sa-i zic trei ceasuri antipatice, marti fiind...

La noi in catun la serviciul ala care te plimba prin oras cu o brisca mai evoluata si pe care dai bani, ii zice RATUC, costul distractiei in ringhispil dus intors, ca aici nu e ca si cum te-ai duce in rai si nu te mai intorci, e obligatoriu sa revii la origine, este de doar 4 lei, o cutie de lapte dragi mame si 4 paini dragi tati.
Amenda...o frumusete de 150 de lei adica 25 de litrii de benzina, sau un pantof dintr-o pereche respectabila.

paranteza
Daca mergi cu RATB-ul in Bucuresti, o voce calda de domnisoara te informeaza ca pretul calatoriei se reflecta in calitatea serviciilor furnizare de prestator, dar deh, acolo circuli cu aer conditionat, compostoare high tech si covrigi cu caini in coada, mai, mai ca-ti vine sa o crezi si pe asta cu calitatea calatoriei.
am incheiat paranteza

Intriga

Urc in autobus, nimic surprinzator, nimic complex pana aici, dau sa compostez biletul, ca un cetatean responsabil ce ma aflu, dintr`acela care prefera sa plateasca biletul decat amenda, doar ca, supriza! perforatorul se incapatana sa primeasca biletul...Boh! o fi bagat vreun scmecher ceva guma de mestecat in interior, numa` asa ca sa ne faca o glumita, gandesc in sinea mea, ca daca ar fi avut gandul meu voce, de mult era lumea in razboi salbatec, si merg spasit, mai departe, in speranta ca voi gasi un compostor de nadejde.
Al doilea compostor e si lozul castigator, problema e ca la dus, mi s-a perforat biletul la jumatate si a trebuit sa incadrez biletul mai cu mila, ca sa nu mi se intercaleze cu dusul, ca vine pe urma controlorul si-mi ia scroafa din cotet, vorba cantatorului.
Reusesc, cel putin asa credeam, sa strecor o noua perforare, dupa lupte grele, pentru ca dragii mei...ca sa mergi cu RATUC-ul, la mine in catun, ai nevoie de pregatire fizica si o forta herculiana in degete.

Si ma asez cuminte, pe un scaun, langa o tanti amabila, asa, ca sa testez si eu cum se reflecta pretul biletului in calitatea calatoriei, mai liric si mai dramatic decat nufarul in lacul la a carui margine un poet isi asteapta iubrea...Dar nu vine, zise el.

Si astept, sa treaca timpul, sa ajung acasa, sa ma imbrac in haine lejere si sa ma uit la Despicable me doi, o sun pe mama sa-i zic una alta, ma mai uit in jur, ce mai are lumea prin plase, ce manele mai asculta tinerii, dintr`acestea lumesti,
siii...tatata taaaam tadada dammm (insert beethoven symphony)

Desfasurarea actiunii

La ultima statie, apare si domn` controlor, un pic distrat, `umpic afumat, ca deh e seara, se mai duce lumea la o cin`zeaca,  si ne cere, bonom, biletele, si mai amabila si mai disponibila i-l intind pe frank-bilet-enstein-ul meu stiindu-ma cu constiinta impacata doar ca SURPRIZA, zice ca nu e valid, zice ca sa coboram, zice ca stai asa ca nu-i asa. Coboram dara`, ca am la destinatie, il cheama pe colegul sa examineze proba...vezi bine ca si in lumea controlorii biletelor e nevoie de doua perechi de ochi experti pentru a evalua acelasi lucru, mai ceva ca in Crime Scene Investigation Marasti.

Acuma, cu sinceritate si obiectivism, pot sa declar cu mana pe inima, ca biletul meu, nu prea semana cu urma de-o lasa compostorul, da` ce vina am eu mie mi l-a perforat reprobabil.
Si stau sa-i explic povestea mea, cu un plictis,o iritare si o oftica ce ardeau mocnit pe dinauntru, ca trebuie sa-mi pierd timp si energie cu astia ca la final sa ma amendeze, cetatean cinstit fiind.
Stai sa le explici, ei stau sa nu creada, si tot asa ne invartim intr-un cerc de replici infinit.
Mentionez un lucru, prin natura mea de copil politicos si bine educat, si prin formarea sau deformarea profesionala, ma adresez oamenilor mai inaintati in etate decat mine, cu dvs, indiferent de profesie sau statutul social,  eu o vad ca o forma de respect fata de mine.

Punctul culminant

La un moment dat pe parcursul discutiei, pe care nu are rost sa o redau pentru stiti si voi care-i procedura standard, cand lucrurile au inceput usor sa degenereze, incep domnii cu intimmidari de genul "de unde esti domnisoara" sau "nu fii tupeista" atunci cand am incercat sa protestez. Imi cer actele, refuz sa ma legitimez, intrucat nu ma aflam in fata unui organ abilitat, iar domnii nu au prezentat nicio legitimatie si le zic ca refuz sa semnez procese verbale sau alte hartoage ca eu nu am timp sa umblu sa depun contestatii si alte mizerii, dau sa plec, moment in care domnul controlor ma prinde de haina si trage de mine.

Deznodamantul

...a fost si picatura care a umplut paharul, sangele statea sa-mi explodeze in tample. Interesant cum, situatii de genul, te transforma din om in neom, in tentativa de autoconservare. Evident am inceput sa strig la nea controlor sa-mi dea drumul, ala se uita la mine uluit, eu la el dezgustata, si continui sa strig, habar nu am ce se intampla in jur, dar pun pariu ca a fost un spectacol pe cinste. Ala ca stai sa semnezi procesul, ca stai sa chemam politia, ca stai ca poti sa depui contestatie, eu ca nu semnez nimic, imi iau biletul, n-am eu timp de prostii, ma`ntorc spectaculos la 180 de grade si dusa am fost, si nu m-am mai oprit ca vantul si ca gandul, noua mari si noua tari pana acasa. Ca de cand ma stiu ca merg pe traseul asta, nu cred sa fii ajuns vreodatata mai repede acasa.

Morala: N-o am nici eu, n-o au nici ei.

Morala la morala: atunci cand iti doresti ceva cu adevarat, poti sa scapi si de controlori.
Morala etica la morala: vii, vezi, faci haos si pleci. e o lume nebuna afara guvernata de legea junglei.

Cand de-a lungul existentei tale efemere, te tot intalnesti cu situatii care par sa se repete, iar rezultatul pare sa fie intotdeauna ala pe care nu-l cautai, inseamna ceva, inseamna ca e timpul sa te opresti, sa-ti iesi din eu, sa acepti ca ce stii nu e tot ce e si sa incepi sa lucrezi la reciclarea ta.



Sa zicem ca incerci sa inoti intr-o apa adanca  si tot incerci si tot esuezi, fix la jumatatea drumului incepi sa obosesti, sa inghiti apa, sa te scufunzi, sa mori. Deja esti la a treia incercare ajungi la jumatate, iar scenariul se repeta. Te superi, e normal, e frustrant si doare, plus ca esti intr-o situatie in care poti sa-ti pierzi viata, dar te stii un inotator foarte bun, iar apa asta se tot incapataneaza sa te inghita, stii ce trebuie sa faci, dar fix in momentul ala simti scopul nu mai poate fi atins. O a patra incercare ar insemna sinucidere. Si totusi iti doresti atat de mult sa ajungi pe cealalta parte.

Asta e un moment in care orice om intreg la cap intelege ca e cazul sa schimbe ceva, poate respiratia, poate stilul de inot, poate ca ar fi bine sa incerci sa inoti intr-o apa mai putin adanca, poate ca ar trebui sa incerci pe o distanta mai mica, poate ar trebui sa te antrenezi mai mult in afara bazinului....poate ca ar fi bine sa ceri ajutorului unui instructor specializat....poate.


Dar nu, tu te super pe apa, pe bazin, pe adancime, pe planeta pamant, pe oceanul planetar, pe luna, pe calea lactee si pe sfinti, pe tine, pe ala care-ti da un sfat prietenesc. Da stiu, e frustrant si doare, este inacceptabil cum sa gresesti ca un incepator si cum esuezi, si mai stau si aia pe marginea apei si te vad cum te scufunzi, desii tu esti un inotator bun.

Cel mai greu acum, e sa acceti ca nu esti rupt din stele, desii stiintific demonstrat si la origini, chiar esti rupt din stele, sa accepti ca poti gresi, ca nu esti perfect, ca oricum nimeni nu se asteapta de la tine sa fii perfect, sa accepti ca exista alternative si sa realizezi ca poti devenii mai bun atunci cand ai aceptat ca gresesti.
Desigur, nu orice situatie cu care te vei intalni in viata, va fi pe viata si pe moarte, dar din orice esec esti dator sa inveti ceva, iar plasarea responsabilitatii in curtea altuia, nu te va ajuta niciodata sa ajungi acolo unde ai pornit.



O foarte mare perioada de timp, oamenii au stiut ca pamantul e plat, s-a dovedit a fi rotund, oamenii au stiut ca sunt mai putine continente, au descoperit America, au stiut ca suntem buricul Universului, au descoperit calea lactee, galaxii, universuri, gauri negre. Au stiut ca atomul nu poate fi divizat au gresit, dar asta nu i-a oprit sa cunoasca lumea mai departe.

Ce stii nu e tot ce e. Uneori, daca acepti ca esti mic, si esti deschis la schimbare, poti sa cresti mare mai repede ca fat frumos.

Un copil mic, sta in patutul lui, intinde mana, agata tot ce poate prinde intre degetele micute, deschide ochii, deschide gura si musca din patura cu care maica-sa l-a invelit cu atata grija, simte scamele pe limba, iar senzatia il derajeaza, scuipa tuseste, plange unpic iar aopi incepe sa rada ca si cum ar fi luat parte la o cea mai mare minune in viata.



Tu? poti sa te iubesti atat de mult incat sa accepti ca ai gresit? poti sa renunti la aroganta si la ego-ul care te omoara? poti sa te perivesti ca pe copilul care a gresit pentru ca nu a stiut mai mult? poti sa te iubesti atat de mult incat sa -ti acepti si sa-ti ierti greselile? nu esti sferic, nu esti rupt din stele, desii stintific s-a demonstrat ca esti rupt din stele, vrei atat de mult incat sa renunti la tot pentru a cunoaste resul?
poti fii copilul care a acuma vede lumea?


p.s. don`t try to dink all the water that is.

Invingatorul este intotdeauna singur zise Paolo intr-o regretabila carte, but hey! suna catchie, sunt o fire slaba si m-a prostit s-o cumpar.

Correct me if I`m wrong...

Viata nu e lina si nici nu se desfasoara asa cum ne-o imaginam, asa cum visam sau asa cum am vrea pentru ca fix buricul pamantului, un singur individ, nu poate fi, atunci rolul trebuie adaptat.
Ne-am nascut printre oameni si aparent aceasta realitate nu poate fi schimbata. Mii de ani, stramosii nostri s-au scremut sa tricoteze o comunitate, sa o impuieze de reguli, si sa oranduiasca, de neoranduitul.
Motiv pentru care, astazi tu si cu mine, trebuie sa ne ducem vietile asa cum ne canta societatea.

There for, te nasti, cresti, te porti pe la scoli, acumulezi niste experiente, niste diplome, completezi niste taskuri, ajungi la un checkpoint, apoi la altul, apoi la altul si mori in glorie, sau de batranete sau din accident,  si o mana de oameni or sa planga dupa tine, o alta mana o sa se bucure si cateva miiliarde or sa fie indiferenti.
The fuck`s! viata unui om in societatate, sau pe lumea asta, sau cum vreti voi sa-i spuneti e fix ca viata lui Super Mario intr-un 486 obosit.



I`m a blank character, stii fata aia de pe messenger, adoptata de alte sute de programele, tastaturi, sau sociofriendly virtual places. Aia cu doua puncte si o linie verticala :I. Ala-s eu.
Nu stiu daca asa m-am nascut, deci o fii genetic, sau asa m-am crescut...daca stau analizez, de cand eram mica toate pozele cu mine afisau aceeasi mina blank de copil batran, dar nici nu am starea de spirit sa fac retrospectiva si ancheta, what`s done is done, we are who we are.


I sure am not the hero type,

Never was, never gonna be. But I` be damned, I love heroes, and they sure love me.
Nu-s hero pentru ca nu sar in ajutor gratis, numai in situatia in care egoul imi este incalzit.
Nu fac gresturi gratuite, nu cred in altruism, nu urmaresc sa-mi cumpar un loc de veci in paradis. Imi plac tarile calde.

Sa zicem ca`s mai degraba do it your self kinda type flavoured with damsel in distress.
I do it myself  pentru ca nimeni nu poate sa indeplineasca o sarcina in favoarea mea, mai eficient si mai sigur ca mine, orice terta persoana nu ar fi 100% dedicata.
Damsel in distress, pentru ca trebuie sa fii slab, ca sa fii tare, pentru ca o mana intinsa si o poveste frumoasa intotdeauna au de obtinut ceva, partea asta o pastrez totusi pentru taskuri usoare, cand pot avea incredere ca terta persoana o poate duce la bun sfarsit.