Dragi studenti...lectia de azi e despre oameni...
...va rog (vorba vine ) scoateti caietele dictando, liniati o noua pagina, puneti data de astazi in coltul din dreapta, sus ...si notati titlulul central ...Oamenii In Alb Sau Negru...like ooh mi gosh...caiete dictando, parca le si simt mirosul ...sweet...
...revenind, o sa-mi pun ochelarii pe varful nasului, o sa iau o pozitie defensiva, cu bratele incrucisate si o sa fac ce-mi place cel mai mult...pe desteapta...o sa folosesc cuvinte semipretentioase si fraze aproape intrortocheate si o sa va vorbesc de sus (de la Belvedere)...as vrea sa pun etichete, multe etichete, ca sa fiu mai credibila si sa blod-uiesc fiecare ultim cuvant dinainte de punct, ca sa accentuez semigravitatea, subiectului semiimportant si prea putin vital...sa fiu cvasisubtila si sa ma port ca si cum, si eu si voi, am stii despre ce vorbesc...cand defapt doar eu stiu (poate), iar voi doar...va prefaceti, aproband usor din priviri, sau din cap, sau cu un uhumm discret, ca nu cumva ceilalti sa-si dea seama...da' nu-i nimic...se numeste societate, iar toate atributele vin on board, by default, stock made...
oamenii astia fac parte dintr-o generatie grabita, fac parte din generatia Acum, Aici, Asa, dar un acum si un aici care nu tine strict de prezenta, ci un acum si aici care tine de dorinta de a avea tot...sau poate nici macar nu e vorba de o de generatie, poate e natura umana...
...nu stiu daca este un defect sau o calitate...sa fii the all' or nothin' kinda type...adica, oamenii astia daca iubesc, iubesc cu totul si se arunca cu totul, iar daca detesta (cred ca asta e cuvantul, dar suna prea condamnabil ca sa faca parte din paleta mea de culori) reformuland: daca ceva/cineva nu le place atunci nu le place cu tot ce tine si respira in jurul ceva-ului respectiv
(until proven innocent)...daca se apuca de construit, nu se lasa pana nu pun ultima tigla pe acoperis...daca distrug, fie ca este vorba despre propria persoana, atunci ard tot din temelii, uitand evident ca la un moment dat au dat ultima picatura de transpiratie, sange si nisip punand tigla aia, apoi plang, langa ruine, in the end there's nothin' twisted 'bout it...faza de autocompatimire isi are si ea rostul, it's a must, langa stiletto, little black dress, cosmo, ugg si shoturi de tequilla...nu e gri, sau roz, sau corai...ori e alb ori e negru...pe principiul ca daca tot o facem, sa o facem cu stil...
...si toate astea, pentru ca stiu ca totul, aici, asa, ieri, le este destinat, li se cuvine, pentru ca in ziua care s-au nascut, zeii au fost generosi, iar in sangele lor curge nectar, ambrozie si frumusete...
...dar nu...viata nu este despre ce vreau eu sau ce vrei tu, e despre lupta si constructie si distrugere, plus un mare nor de ceata care te invaluie pe drum si deseori, te face sa uiti de ce si unde ai plecat...
...si pana la urma ce e asa de rau in a vrea...ca doar de cand invatam sa mergem si sa ne strambam coerent, stim ca vrem, e acolo in noi, si striga din toti plamanii...ce-ul in schimb nu e intotdeauna clar, iar cand-ul...hmm...asta e cel ce ne omoara pentru ca Vreau, vine cu un pret si ala e fara exceptie Rabdarea...
Rabdare ca o picatura chinezeasca ce te pocneste in crestet la fiecare dorinta. Sa zicem ca esti cuminte si ai rabdare, atat de multa incat atunci cand dorinta iti este servita...e foarte posibil sa nu mai aiba sens...moment in care vreau isi reorienteaza directia spre noi orizonturi, platind, in cele din urma, acelasi pret...
p.s. ...si e iar toamna si e iar octombrie si duamne ce-mi mai place anotimpul asta
