Twinwings

Da, ne uitam in jur, da vedem oameni obositi, copii grasi, fast fooduri la tot pasul.
Ne rupem intelectul, trupul, mintea pt contabilitatea de la sfarsitul lunii.
Ne uitam in oglinda si ne intristam.

Da, tot grasul ala esti, da, a trecut Luni si tot nu ai inceput dieta aia revolutionara cu legume, legume si legume la desert, da esti tot oboist, nu poti sa alergi dupa autobus si doamne fereste sa se strice liftul.

Ai ajuns acasa, cu metroul a fost frumos, poti sa stai jos daca nu e ora de varf si sunt si scarile alea jmechere care te urca sus, sus. Ce nasol ca la Victoriei nu merg!

Te-ai asezat in sofaua confortabila si ai pus mana pe telecomanda. Acum incepe festinul, toata ziua nu ai mancat decat un covrig cald din statia de autobus si niste pestisori cu susan de la colegul de cubical, ai baut redbull, cafea si ceai verde, ca e ultima fita si-ti da energie.
Deschizi frigiderul, hmm nimic. Primul impuls e sa iei telefonul…si acum ce? Pizza, shaorma sau paste, sau mai bine toate odata ca doar ai muncit azi si nu ai mancat pana la 8. Merge si o inghetata cu mult topping de caramel. Evident ca asta o sa fie ultima data. Mai sunt 2 zile si e Luni, cand o sa incepi dieta si o sa cobori 2 statii mai repede ca sa-ti cresti activitatea fizica.
Oricum ce mai conteaza o masa in plus? Esti gras si asta nu se va schimba peste noapte.

Opaa!
Un moment de ratiune si sinceritate.
Oare e bine ce faci?

Oare nu ar fi mai bine sa incepi de azi? Oare nu ar fi mai bine sa iesi la o plimbare in loc sa butonezi frenetic telecomanda, sau mai bine optezi pentru un peste cu legume, decat o prostitutie culinara?

Un tur de apartament, pff, pustiu. Singur, nu?

De cand ai inceput sa pui pe tine nu prea mai iesi…
O mai tii minte pe Mihaela? Tipa aia din facultate care iti facea ochi dulci.
Te-a sunat saptamana trecuta, da, da ai refuzat intalnirea cu ea, ai gasit repede o scuza, doar nu era sa te afisezi asa in fata ei.
Ti-e rusine. Esti dezgustat de propria imagine si pe tema asta ai ales o amandina zemoasa. “Da Doamne sa se elibereze hormonal fericirii!” . La naiba cu drogurile! E timpul sa iei atitudine.

Vrei fericire?

Da-te jos din pat. Incalta-te si iesi si aleargat.

Ai auzit de runners high? E fix fericirea aia post amandina.

Du-te si fa-ti un abonament la sala.
Sa stii ca nimeni nu o sa rada de tine, nu esti singurul gras de pe planeta. Si in fond, de aia mergi la sala, pt ca vrei o schimbare.

Mai vrei fericire?
45 de min de activitate intensa. Trage domne de fiare ca un barbat nu ca o musca!

Prea dur nu?

Well nici macar ;) pe jumatate din cat putea sa fie. Un drum greu te asteapta. Ai sa incepi si o sa fie al naibi de greu. O sa schimbi alimentatia si o sa plangi dupa amandine, dar o sa fie si bine, odata corpul curatat nu o sa mai ceara altceva, activitatea fizica o sa-ti intre in sange, si o sa o vrei mai mult si mai mult. O sa vezi schimbarea si nu o sa vrei sa te mai intorci in locul intunecat de unde ai plecat.

O sa te uiti in oglinda critic, dar mandru.
O sa ai energie, o sa ai mai multi bani, (incredibil ce economie faci mancand gatit de tine), o sa ai admiratoare si poate iti faci curaj sa o suni pe mihaela si sa-ti ceri scuze pentru refuzul de acum 6 luni. O sa iesi si cu prietenii,da apa plata, da, salata Caesar, da piept de pui cu cartofi copti.

Acum esti altul.
Inchei, trebuie sa ma duc la antrenament.

Have a nice day fluf!
Scuze, ex flulf.

p.s. sunt mandra de tine. Stiam ca poti. Doar ai avut nevoie de momentul phoenix cand dezgustul si furia fata de propria persoana te-au alimentat pt drumul pe care ai pornit.


* cmf http://ro.wikipedia.org
Termenul de catharsis (Κάθαρσις) este derivat din cuvântul grecesc καθαίρειν (katharein), care semnifică a curăţa, la rându-i derivat din ‘’kathares’’, care înseamnă pur, curat, fără pată. Conceptul este utilizat în discursul contemporan în context literar, religios, medical şi al tradiţiilor învăţate[1]
Contextul literar

În context literar, catharsis-ul este definit ca eliberare de pasiuni, purificare de emoţii, în special de acelea de milă si teamă, în primul rând prin intermediul artei. Aristotel este cel care utilizează acest concept ca pe o metaforă în lucrarea ‘’Poetica’’, spre a descrie efectele tragediei asupra spectatorului. Filosoful grec afirmă că scopul tragediei este acela de a trezi catharsis-ul[2]. În lucrarea ‘’Poetica’’, Aristotel utilizează acelaşi termen, definindu-l ca sentimentul de a fi posedat de un fel de inspiraţie în momentul ascultării unei melodii care trezeşte un fel de excitare de natură religioasă, prin care se obţine starea de calm, ca şi când auditorul ar fi supus unui tratament medical de purificare[3].
Perspectiva psihanalitică

Din perspectivă psihanalitică, termenul de catharsis a fost elaborat de către Breuer si Freud, fiind înţeles ca eliberare de sub o excitare anormală, prin stabilirea sau restabilirea asocierii unei emoţii cu amintirea sau ideea evenimentului care a cauzat-o[6.
theme


repostare din 10/02/2009 sursa

Sa-l ia dracu' de iTunes cu cine l-a inventat!

Am ajuns la o concluzie trista, avem nevoie de barbati.Si pentru ca viata e plina de momente si momente, iata-ma intr-un moment de luciditate. (no worries, tine putin, ca TOT ce e mai bun in viata)

expozitiune: am un iPod (l-am primit, nu dau banii pe tehnologie, sunt femeie! (Multumim Alexandru))
intriga: vreau sa uplodez muzica
desfasurarea actiunii: pornesc programul special iTunes (apple sa traiasca...not!) dau sa drag and drop mp3-ie, nu merge, dau sa add mp3-ie, merge da' da error, piesa dupa piesa, cantecel dupa cantecel, numa' cand aud minunatul windows7-esc (Multumim Andrei) sunet de eroare si mi se strepezesc dintii.
punctul culminant: termin de pus muzica dupa mii de erori si nervi si...si...? si pornesc minunea. Surpriza, atata zgomot pentru nimic, your harddrive is empty!
Pai sa nu te apuce nervii, sa nu-ti doresti un mp3 ieftin luat de la baieti? Nimic mai simplu, copy, paste?
concluzie: Apple sux more than I do!





concluzie la concluzie: avem nevoie de barbati pt ca se pare ca lor le iese mai bine treaba de soft, pt ca stiu sa faca sigurante, prize si sa bata cuie, iar atunci cand televizorul e stricat, nu se apuca sa arunce cu pantofi in el.

Multumim ca existati si ne faceti viata mai frumoasa, mai usoara.

Inca un motiv pentru care sa-i iubiti nebune feministe ce sunteti, voi alea care vreti egalitate.

Vreti egalitate? Sa vina una sa-mi puna muzica pe iPod si sa-mi reinstaleze windowsul! Acum!

Intotdeauna am fost adepta ideii ca durerea se uita. Durere fizica, durere psihica, durere sufleteasca. Si chiar m-am bucurat, in limita a cat poate sa te bucure durerea… m-am bucurat de lectia pe care durerea m-a invatat-o la momentul respectiv. Nu trebuie sa ne temem de durere, durerea se uita, lectia ramane, ramai un tu mai puternic, mai invatat si mai pregatit pentru dureri viitoare. Ma bucura durerea pentru ca imi aduce aminte ca ceea ce am nu este vesnic si de nealterat, imi aduce aminte sa iubesc ce sunt si ce am, sa-mi continui drumul fara teama, sa ma perfectionez fara teama, sa uit de limitari, sa urc valul si sa ma las ghidata de el. Ultimul set de geno, o durere intepatoare in cvadricepsi, simti parca ceva se rupe in ei, o ultima repetare si esti mai puternic. Un alt fel de durere, cea pe care o simti cand iti depasesti limita de confort, cand iesi din micul sicriu pe care ti l-ai creat ca sa te protejeze, o durere placuta care iti aduce aminte ca esti viu, ca prin vene iti curge sange ca poti face tot ce ai visat, doar sa depasesti confortul, click, si esti déjà altul. Deseori in ultima vreme ma surprind depasindu-mi limitele, sunt mult prea multe lucruri de care un om este capabil atunci cand este fortat de imprejurari exterioare. Putem prea multe dar ne autosedimentam intr-un invelis de prezervare, pacat… o sa ajungem la un moment dat sa realizam ca am facut prea putine, prea mult nu am trait, prea mult ne-am protejat, ne-am furat prea multe de la viata. Ne gasim scuze ca sa nu fim activi, sa stam tolaniti intr-un fotoliu, in fata unui televizor inutil, cu un castron cu mancare inutila, urmarim programe inutile, urmam acelasi ciclu oboist in fiecare zi, lipsiti de energie, de viata. Nu simti ca ai ratat o zi din viata, nu simti ca pierzi momente si ca imbatranesti degeaba? Sunt prea multe lucruri pe care le ratezi ducand o viata de robot. Suntem plini de scuze, plini de plangeri, vedem tot ce nu merge, sau merge prost, la altii deobicei, suntem frustrati, nu suntem apreciati, suferim cand altuia ii merge bine. Tu ce ai facut azi, pentru visul tau de maine? Totul tine de alegere, cine vrei sa fii, ce vrei sa obtii si ce faci pentru asta. Trezeste-te ia metroul si priveste oamenii, cine vrei sa fii? Unde vrei sa cobori? Ti-e teama…nu? Ti-e frica sa te uiti in oglinda si sa fii sincer cu tine, dar odata ce o faci si stii unde te duci, devii de neoprit, frica dispare, ramane doar destinatia in minte, chiar daca drumul e intunecat si plin de balauri, chiar daca drumul e lung si plin de praguri, satisfactia ca l-ai parcurs e de neinchipuit, rezultatul e al tau. Un celebru autor brazilian spunea ca “noaptea e o parte din zi” iar magia “o punte intre lumea vizibila si cea invizibila”. Cam asta este diferenta de mentalitate intre oamenii care au succes si cei care nu au succes in ceea ce isi propun, indiferent de natura visului/scopului lor : magia de-a a face din noaptea o parte din zi. Trezeste-te si fii prezent, invata de la soare, de la copaci, de la oameni, de la anotimpuri, invata de la vant, invata de la copii. Stii ca a venit primavara? Ai simtit mirosul de salcami si de tei, ai vazut pomi inmuguriti, frunze verzi pline de seva? Cand te-ai oprit ultima oara sa simti? Cine esti? Unde te duci? repostare din 20/04/2009 sursa

Evolutie?
De unde venim si incotro ne indreptam?
De ce zgomot, de ce praf, de ce trafic…?
E viata noastra cea a unui fluture?
Ciclul e simplu vierme, cocon, fluture sau e invers?

Cand eram mici, era prea simplu.
Intrebarea: “da tu ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?”
Avea raspuns instant
- Patinatoare, politista, ballerina…

Cat de simplu ne vindem visele…
Au mai trecut ani, eram jurnalista, scriitoare, actrita pe scenele teatrelor…radeam cu gura pana la urechi si eram alta la fiecare nou sezon.
Societatea , nevoia, nepasarea, renuntarea, REALISMUL, ne invata altceva, ne invata ca ce vrem nu e rentabil, ca visele nu tin familii, nu construiesc case, nu platesc rate. Ne mai invata ca trebuie sa muncim, sa platim taxe peste taxe, impozite peste impozite, aerul pe care il respiram, pamantul de sub casa, imitatia acea de apa potabila care curge la robinet. Ajungem sa platim impozit la impozit, pacat ca o voce ridicata nu schimba lumea.

Ne mai invata ca “ mama, numai cei cu diploma au salarii bune”. ..
Iti iei si diploma si din tanarul student gata sa rupa lumea in doua, te trezesti licentiatul realist, gata sa-si dea sufletul pentru compania multnationala care ti-a acordat sansa vietii. Ah da si ne pare atat de rau ca ziua are numai 24 de ore.

Si ce bine e cu diploma, nu tine de cald, repartitoarele de pe calorifer sunt inchise, facem econmie, e criza, sau e panica, sau e teatru, orice ar fi lasa gust amar si scaraba profunda.

Daca esti cu adevarat ambitios si ti-ai propus sa lucrezi intr-o banca, cu gandul ca in cativa ani ai sa ai o cariera stralucita…mai gandeste-te odata.
Salariul de entry level e jenant pana si pentru administratorul scarii de bloc in care locuiesti, iar timpul tau devine timpul lor, viata ta devine viata lor, casa ta, doar un hotel, masina ta, oricum e a lor pana in 2020. Dar mama ta poate spune mandra ca iubitul fiu lucreaza in banca, pacat de el ca are 35 de ani si nu-i insurat.

NU are timp, mama, 12 ore din zi le petrece in munti de metal si sticla, dar e fericit, e bancher. E atat de absorbit de ceea ce inseamna slujba, incat uita de vise, sperante, viata. Uita sa se opreasca intr-o zi de luni, sa zambeasca razelor de soare, sa inspire aer rece de primavara, sa admire o domnisoara frumoasa care trece strada. Uita de mama si surori.
“- ehh, mama, e ocupat baiatul meu, si sambata m-a sunat de la serviciu, mai avea ceva de rezolvat”
Si sambata…ajunge acasa dupa 16, se tranteste pe canapea si adoarme la un film prost.

Prieteni? Pff nu i-a mai intalnit de la absolvire, nici nu mai stie de ei, suntem in Martie, ah pe 12 februarie era ziua lui Felix…cel mai bun prieten…cel mai bun prieten?

Cat de usor ne vindem visele. Cat de usor cadem prada “vietii”. Ce visam se transforma in ce ne trebuie, strict, ce ne trebuie se transforma in ce vor ei sa vanda.

La stiri aflam despre tinere care mor de subnutritie pe birouri, in fata calculatoarelor, ASTA e viitorul?
Copii care se sinucid, parinti indurerati peste hotare, plecati la munca, pentru viitorul lor, al copiilor….o viata mai buna, creata de nevoi, nevoi create de minti destepte…sunt astea nevoile noastre…o casa, o masina, o vacanta pe an, in rest, intretinere, mancare, taxe la texe, impozite pe impozite.
Femei realizate la 40 de ani, pe holurile clinicilor de fertilizare, viseaza la viitor, un copil caruia, acum, ii pot oferi o viata, pacat ca viitoarea odrasla nu va apuca mai mult din viata parintilor.

Ma intristeaza viitorul, eu vreau sa ma fac actrita, cu toate astea diploma de pe perete e in economie, iar jobul e sports related.

Ca proaspat absolvent sunt in ceata, ma uit in stanga si in dreapta, ma intristez, dar tot sper, sper ca pasiunea mea se poate amesteca cu jobul, sper ca o sa-mi placa iar munca nu o sa fie o corvoada. Ma uit pe strazi, oameni care au uitat sa zambeasca, oameni in mijloace de transport cocosati si ridati, absorbiti de ganduri, banii de dat, vieti de cladit. In masini luate pe leasing, se duc in case luate pe rate, chiar si canapeaua pe care se aseaza epuizati mai are 3 luni si e a lor.

Daca ne uitam inapoi, oameni puternici, pesteri, ape care curg reci, copaci, animale salbatice. La ce-mi foloseste parfumul ala scump, masina aia care polueaza, casa aia construita la satira si platita la 5x valoarea reala?

Este asta evolutie? Din vierme in fluture, sau din fluture in vierme?


repostare din 16/02/2009 sursa

E o zi ca oricare alta. Un dus rapid, o pudra in obraz, geanta mare in care arunc echipamentul nerabdator, o sticla cu apa si manusile. Graba asta cu care plec de fiecare data, ma face sa zbor. Ma strecor rapid printre trecatori, la fel de grabiti, nu ma aud, nu ma vad. Sunt singura in multime, sunt surda in multime. Zbor. In gand, absenta, parca cu 20 de cm deasupra asfaltului, imi fac planul. Niciodata nu ma duc la intalnire fara planul facut. De cate ori, cate pauze, simt pana si bataile inimii care or sa fie, cate, cum. Ciudat entuziasm, placuta excitare mentala, infuzie de optimism, parca si tanti care ma inghionteste in tramvai e mai simpatica. Sunt momente, in acest preludiu cand ma rup de realitate si imi creez o alta. Interesant cum lucrurile se transorma in ceea ce vrei sa se transforme. Tot grabita, grabita de o spaima, de indoieli, oare ma asteapta, oare azi o sa ma intrec din nou? Ah nu, nu e loc de oare, e loc de certitudini. Intru pe usa, arunc bucatelele de carton la receptie si dispar pe usa gri. Zvarlu geanta pe o banca si ma schimb. O privire scurta in oglinda, nu vrem ca parul dezordonat sa ne strice planurile, pff surprind o taietura noua, si ma avant pe usa cu incredere. Ha! bara e libera, azi nu e zi nationala de piept. O insfac si ma indrept spre locul luptei, imi adun discurile astfel incat sa fie la indemana, si incep sa ma incalzesc, o serie de imprietenire, o serie de insusire, o serie de lupta, o serie de invingator. Repetare, dupa repetare, dupa repetare, pulsul creste, inima bate tare, respiratia o controlez, inca una, inca una asta e! Picaturi fierbinti incep sa se prelinga pe frunte, pauza si trec la urmatorul exercitiu, imi iau bara si ma mut in zona de indreptari, o alta provocare, o alta lupta ma asteapta, un alt munte de urcat, nimic nu se compara cu senzatia de dupa cea mai grea repetare, cand esti pe culme, imi infig talpile in pardoseala si prind bara cu o priza puternica, imi concentrez efortul, minte, corp,minte, corp, eforturi contopite,una, inca una, trei, patru, cinci, sase! O noua victorie, o noua frontiera cucerita, dar cate posibilitati se arata. Inca doua exercitii si o pot numi o zi de sala. Discurile sunt mari, dar nu se simt, interesant cum lucrurile se transforma in ceea ce vrei sa se transforme, bara e usoara, dar si daca ar depinde viata mea de urmatoarea repetare si nu as putea sa o duc la sfarsit. Dar, de ce ? de ce efort, de ce transpiratie, de ce puls sacadat, de ce sange care urca in fata, coboara in picioare, parcurge fiecare celula lucrata? De ce atata zgomot? Cand privesti de afara, nu ai cum sa stii ce inseamna sa vezi ca poti, daca nu intelegi minunile de care iti este capabil corpul, ce inseamna aceasta conexiune, minte, corp, foc. Cata forta iti da un antrenament, cat de puternic devii, in ce fel de om te transformi, toate astea duc la o continua dezvoltare, la o continua dezvaluire a unei persone reale, persoana tinuta secreta de tine, duc la construirea si sculptarea celei mai bune variante a ceea ai fost creat sa fi. Cred cu tarie in sansele egale care ne-au fost date la nastere, restul sunt detali, ceea ce ai e ceea ce iti doresti cu adevarat, daca te trezesti din contemplare, realizezi ca nu ai altceva de facut decat sa actionezi. Schimbarea e posibila atata timp cat vrei sa fie, cat constientizezi si vrei din rasputeri sa fie. E simplu dar nu si usor, nimeni nu a zis ca e usor, dar cat de satisfacator e un lucru obtinut cu greu si cat de pretios…repetare dupa repetare, serie dupa serie, nu fac decat sa ma construiasca pe toate planurile. Vreau sa sculptez in mine, corp si minte. Vreau sa fiu si sunt puternica, dar pot fi si mai puternica. Cine e ea? E o femeie, ce cuvant tare, ce unealta misterioasa, nu e feminista, e doar prezenta, constienta de natura sa, constienta de forta care zace in ea, constienta de focul care arde, care ii ghideaza pasii in directia corecta. E un corp, oase , fibre musculara, piele, suflet de razboinic. E tipa aia care in sala transpira cot la cot cu baietii, e cea care nu te lasa sa-i muti politicos discurile, pentru ca poate si singura; maini, picioare, fibre musculare, suflet,constiinta, constienta ne caracterizeaza ca oameni. repostare sursa

Ma intreb, poate prea des, in ultima vreme...

Femeie...?



Tin minte ca era toamna…si simteam ca era timpul…nu a fost iubire, poate doar indragosteala tinereasca, nici dorinta, pur si simplu era momentul.
E amuzant sentimental de dupa. Singura, in intimitatea gandului, paseam pe trotuar, dar nu mai eram eu,
era femeia. Mergeam libera si simteam o eticheta noua lipita pe spate. Probabil o buna oportunuitate de nou incept. Asta a fost! Nu inteleg de ce atata cramponeala pe tema asta. Cand, cum, de ce,…sa fie din iubire! ca sa…?
Sa ce?
Pentru mine a fost un act pur egoist , a fost ceva ce am facut pentru mine, pentru a-mi satisface o curiozitate, pentru a schimba ceva, a devenii.Sec. It was fun. Descoperisem o noua fata a mea. A fost despre mine nu despre celalalt, si a fost un act de iubire...pentru mine.
s-ar putea sa sune a balarie, poate voi aveti alte principii, alte idei. But this is me and I assume myself.

On the other hand... de ceva vreme ma macina o intrebare apopo de iubire, relatii, tu cu restul lumii. Cine esti, ce filtrezi, ce vede lumea. Nu cumva tot ce facem, directiile in care actionam, felul in care raspundem oamenilor, felul in care iubesti, actionezi pentru cineva pe care iubesti, oare toate astea nu duc la iubirea de sine, nu-mi dau seama daca iubesc pt ca sunt capabila de sentimente nobile, sau iubesc pt ca iubesc ideea ca as fi capabila de sentimente.

Oare atunci cand ajut un prieten il ajut pentru ca imi pasa, sau pentru ca ma iubesc mai mult pe mine ca imi pasa?

De curand am auzit replica "Simteam nevoia sa fac gestul asta pt tine, nu am mai facut-o de mult pt cineva". Opaa, sunt eu oare doar receptorul unei refulari interioare?...mai e ceva alb/negru azi?

As vrea sa fiu superficiala, sa nu ma mai intreb, sa nu mai am indoieli, sa stiu cine sunt acum...dar poate ca ar fi prea sec. Asa ca o sa devin pasiva, si o sa primesc bucuroasa fiecare surpriza pe care mi-o fac. O sa incerc sa ma privesc din exterior, am sa ma contemplu si am sa vad poteca pe care am pornit. Dar stiu eu oare daca e cea buna, stiu eu oare cand e cazul sa ma opresc, mai pot face diferenta intre ce e bine si ce nu, cand, deja am stabilit ca in esenta este o relatie complementara intre bine si rau?

Pana la urma face parte din devenire. Nu vom inceta niciodata sa devenim.

Pe de alta parte cand am iubit, imi place sa cred ca am facut-o cu sinceritate, chiar daca nu a fost pentru totdeauna. Cu prietenii imi petrc timpul pentru ca imi face placere, suntem noi, bucati din fiecare, sunt putini, ii numar pe degete, dar imi place sa cred ca sunt vesnici.

hmm prea multe semne de intrebare. Sa le punem pe seama noilor experiente, experimente, trairi.
sa oprim clipa. sa oprim gandurile.




...cred ca incerc singura sa-mi fac nod la cravata, cand eu nici macar nu port una.

:)

Let's take it slow.

Imi place sa beau cafea cu lapte dimineata, imi place sa contemplu oamenii frumosi din viata mea, sa-i ascult, sa-i simt, sa ma gasec in ei, imi place sa beau ceai de trandafiri si ascult piese ritmate.

Imi place sa ma ciupeasca vantul iernatic de obraji, imi place sa rad cu pofta, zgomotos, imi place sa-mi fac scenarii, sa ma rup de realitate.

Sunt 1000 de ganduri, oare care e al meu?

nu suntem, pana la urma, suma gandurilor noastre?

AVERTISMENT:
Acest articol ar putea contine urme de alune de padure, melancolie, sinceritate, tristete, sarcasm. Daca esti inadaptat social nu-l citi. Daca nu intelegi despre lucruri simple, nu-l citi. Daca esti emo, nu-l citi, ca eu nu sting lumina.

Stiti voi, prietenul Albert a demonstrat ca timpul si spatiul sunt relative. Depind de timpul si spatiul observatorului.

Recent am asistat la o aplicatie pe tema timpului. 10 Oameni au fost pusi sa numere in gand 60 de secunde, in momentul in care trecea minutul, ei se asezau pe scaun, o terta persoana nota momentul (secunda dintr-un minut cornometrat)in care acea persoana a perceput trecerea unui minut.

Uimitor! au fost persoane care au luat loc in secunda 15, 30, dar au fost persoane care au perceput minutul in secunda 80 :). QED, timupul intr-adevar este relativ, pentru unii trece mai greu, unii vor sa-l grabeasca.

Tu ce vrei?

Ironic cum tinerii il vor mai accelerat. Din scoala vrem repede sa ajungem in liceu, in liceu vrem facultate, pe urma vrem sa lucram (stupid teen R U INSANE?!), cand lucram ne dorim sa fim din nou in liceu. Vrem sa treaca timpul, sa avem experienta, sa avem succes profesional.

Pacat...viata merge numai pe FASTFWD nu si reverse.

Pacat ca vrem sa grabim lucrurile. Pacat ca ne incapatanam sa traim prezentul. Intr-o fuga continua, disperata dupa mai mult, mai repede, mai calitativ.

Ieri era august...azi e noiembrie, unde-s septembrie si octombrie din calendar?

Unde e varsta 21?

Azi o doamna, inca tanara si frumoasa, iese la pensie, azi o alta tanara, frumoasa isi face loc prin viata.

Un ciclu antic se incheie, un altul incepe.



Looking back vad niste pustoaice care se joaca in spatele blocului, vad niste adolescente care se amuza copios la un ceai intr-o cafenea, vad vacantele de vara la mare, fara parinti, simt primul sarut, prima noapte de dragoste, prima iubire, primii fluturi in stomac, vad primul examen luat cu brio, cete de tineri care se bucura in cor. Aud gaudeamus igitur...

Azi fetele sunt tinere femei, azi isi fac loc prin viata, azi si-au incaltat pantofii si si-au imbracat tailleur-ele, vor sa creasca mari. Azi le vad indragostite de barbati maturi. Azi le vad visand la o rochie cu crinolina si porumbei albi.

Unde sunt printesele de alta data?

Azi e noiembrie si e o usoara ceata, si e miros de iarna si chair e loc de melancolie, de dor de caldura in casa cand afara e frig.

Ieri fetitele se jucau cu papusi intr-o casuta improvizata, azi fetele se joaca cu inimile barbatilor din vietile lor.

Ieri purtau ciorapi roz, azi lenjerie de matase sofisticata.

Ieri un tata le certa pentru dezordinea din camerele lor, azi o mama le cearta pentru dezordinea din vietiile lor.

Ieri parca eram mai multi, azi suntem mai multi doar in amintiri...azi, mai multi suntem mai noi.

Ieri o bunica le citea fetelor in cafea, azi un scaun gol parca asteapta o poveste...

Azi un leagan se balanseaza singur la umbra unui nuc.

E timpul pt miros de coji de portocala, scortisoara si piper.

E timpul sa oprim timpul, sa ne oprim din maraton, e viata, nu cursa. Ia-o la pas, savureaz-o la secunda, nu la ani. Etapa cu etapa. Vezi cine erai, cine esti acum, cine devii, bucura-te de cel ce ti-a atins viata, iubeste amintirile, fa-ti ziua de maine. Grabeste-te incet.




Azi o mama preda stafeta. Iti multumesc pentru cine sunt azi, multumesc pentru cine devin.

Ce-ti da aripi?

ce te face sa vibrezi de energii nebanuite?

ce te face sa te sufoci numai cu gandul la acel ceva?
Sa te simti supererou in primul moment si atat de mic in fata a ceva atat de mare, momentul urmator?

sa fie un chip, sa fie un zambet cu o aura de ireal? sa fie un vis atat de arzator care te sufoca, inima iti bate atat de tare incat crezi ca-ti va sari din piept, si simti ca zbori numai la gandul ca esti atat de aproape?
sa fie gesturi, sa fie lucruri, sa fie persoane, sa fie vise?

Ce te incanta, ce te bucura, ce-ti provoaca neliniste tulburatoare, ce nu te lasa sa dormi , ce nu-ti da pace? Ce te face sa te culci si sa te trezesti cu zambetul pe fata, iar ochi-ti verzi sa straluceasca scanteietor ca flacari?
ce te alunga? sa evadezi, sa te decorporalizezi sa devii fluid in vidul imens?

Se vezi lucruri pe care nu le vede nimeni? Sa auzi sunete incerte? Sa pipai abstracte? Sa gusti ambrozie? Sa mirosi o floare de colt?

Sa fie pasiune?

Un om, in existenta sa pe pamant, este capabil de prea multe, omul, tanjeste dupa ...vise,de ce atatea granite, de ce atatea limitari mentale , de ce atatea „iaduri in rai? De ce atatea raiuri in iad?”

suntem noi umbre pe pamant...sau e mai mult de atat?

Sincer…. Pana unde poti merge la modul safe cu sinceritate? Cand sincer, devine prea sincer? Ma gasesc deseori in situatia in care prea sincer afecteaza in mod negativ interlocutorul. Ieri , spre exemplu, la o faza cand debordam de sinceritate, m-am simtit ultimul om. Omul isi justifica o actiune, simtea nevoia sa impartaseasca. Eu ii tai craca de sub aripi si pe un ton incredibil de franc, ii spun: sincer...nu ma intereseaza. Brusc toate corabiile I s-au inundat. Expresia fetei I s-a schimbat. Nu stia cum sa fuga mai repede. Sa fii sincer nu ar trebui sa te faca sa te simti ok? Poate abordez eu lucrurile prea in alb negru. Exista si gri pe lumea asta. Give me some gray please! Ar trebui sa-l folosesc mai des, sau adaptat la situatie. Ar trebui sa empatiez mai mult… Dar sa incheiem lista de ar trebui si sa vorbim la concret. Cand nu e bine sa fim sinceri? Sinceritatea si o femeie Ca sa fim sinceri…nu ne plac sinceritatiile. Ne place sa auzim cat de minunati suntem, chiar daca bluza aia sta ca toti dracii pe tine, prietena ta ar trebui sa-ti aduca aminte ca esti minunata. De ce? Nu ar trebui sa te salveze din pericol, penibil, jenibil. De ce daca iti zic ADEVARUL, ma cobori in dizgratie si ma acuzi de invidie? nu-mi raspunde... Femeile sunt nebune! Sinceritatea la locul de munca. Ei…aici chiar e momentul in care accesele de sinceritate trebuiesc infranate serios. Intalnirea lunara face 2 face cu seful: - Ei ionescu…ce ti-a placut si nu ti-a placut luna asta la munca? - Well…nu mi-a placut faptul ca tu esti un idiot, habar nu ai pe ce lume traiesti iar eu si intregul department iti facem toata treaba. Nu mi-a placut cafeaua cea noua, se vede ca ati redus bugetul pt “consumabile”, nu mi-a placut ca m-am trezit dimineata, si nici mutra ta nu mi- a prea placut, ti-ar trebui un concediu, pe viata gen… Mi-a placut in schimb noua secretara, blonda si pieptoasa, are talent la tras la Xerox….yess boss, si cu ochelarii aia de bibleotecara hmmm, spanky! Better said: -aaaa a fost ok, da sunt multumit, n-am avut probleme.buulcrap Sinceritatea si mama. :D personal am o relatie minunata cu mama. Ne intelegem din omisiuni. Stie cand si ce ii spun defapt. - Vezi ca plec! - Aha si cnd te intorci? - Aa, sa zicem ca nu trebuie sa ma astepti cu cina. P.s. sa scoti cheile din usa? - Bine, sa fii cuminte. Adica altfel spus. Eu: mama plec, am intalnire cu un tip, nu sunt sigura pe unde ma tresesc dimineata. Ea: sa te protejezi mama, ca inca nu am fata de bunica, sa nu faci zgomot cand vii, sa nu o trezesti pe sorta’. Sinceritatea si sexul Stiti bancul cu magarul? Nu? :D Google it! Coarda sensibila. Aici trebuie sa fii sincer, DAR, cu cautiune, e caCu oul faberge , adevarul adevarat trebuie impachetat frumos, cu fundita, ca o fondanta langa un expresso tare in plina iarna, ca daca esti house sincer cu baiatul, s-ar putea ca a doua sansa sa existe numai in desenele animate, pofta sa lesine si ai incheiat-o pe noaptea aia, sau pe viata…adica adios si un praz verde (hmm…praz >:D ). Asta e variant soft, traumele s-ar putea sa ramana pe viata lui, si dupa ce tu o sa fii istorie. So cu sensibilitate draga mea si incerca nonverbalul in prima faza. p.s. I’m not an expert, am auzit si eu …am citit in cosmo…vorbeau unii la coada la sensiblu, deastea' introducere...check! teza check! sinteza: pentru sanatatea dumneavoastra sociala, sexuala si mentala, evitati excesul de sinceritate, franchete si adevar...sunt si cazuri in care v-ar putea dauna grav, metodele alternative sunt ineficiente, nici cu leacurile babesti nu ne laudam, poate magia neagra va mai poate salva. concluzii: intrebare...pana la urma cat de mult conteaza parerea persoanei cu care esti sincer...chiar iti pasa sau...? personal incerc sa fiu sincera most of the time, ma fereste de ulcer. p.s. aberatiile de mai sus, reprezinta un pamflet, va rugam sa-l luati ca atare, nu personal (cik e greva cfr)

Ma distreaza atmosfera generala din toate institutiile, intreprinderile, bancile, locurile de munca in general, din ultima vreme.
:)

Let me sell you a secret, there iz no criza. Criza is a secret weapon of mass manipulation, they want to wash and scrub your patethic, unused little and unfolded brains.

Acestea fiind spunse, subliniez caCred in criza la fel de mult cum cred si in mos craciun, zana maseluta si barbati fideli.

Pai in primul rand sa luam la intrebari termenul:

Ce esti tu, mai, CRIZA?

In limba greaca folosita de catre Hipocrat si Galen, krisis era un punct de turnura, un punct hotarator, moment deosebit de grav intr-o afectiune oarecare a corpului. Sensul literal ar fi "judecata", de la krinein "a judeca, a face distinctie, a decide". In timp sensurile s-au diversificat si nuantat in diferitele limbi unde termenul grec a prins.

param pam

Deci criza nu e tot aia cu panica? Deci e un bun moment cand cineva, undeva trebuie sa ia o decizie, hmmm

Pana ne lamurim cine, sa vedem de ce?


Pana una alta sa folosim alt termen, caci cel de criza e nepotrivit.

Marea pacaleala : e mare pt ca sunt prea multi care s-au luat dusi de val, si pacaleala pentru ca e un procedeu shugubat prin care cineva, un magician in speta, atrage privirea de la ceva, o indreapta spre altceva, param pam, unu doi, hocus pocus si am scos un iepure din palarie.

Despre marea pacaleala de la job


Pai seful tau iti zice e criza mai ionescu, nu pot sa-ti maresc salariul, noi facem reduceri de personal ionescule, eventual o sa si taiem un pic din banuti, asa ca inapoi pe plantatie, taras pe burta si nu uita ca nimeni si nimic nu e vesnic si de neinlocuit
tu ca un sclav patetic (nu te simti lezat ca si eu tot ionescu sunt)te executi si nu comentezi, ca pana ta, e criza.

Si uite asa profitul creste, costurile se micsoreaza si cineva acolo sus rade in coltul gurii frecandu-si mainiile metodic si ne trimite vederi din insule virgine.

Marea pacaleala si sexul

hmm sefa ta e stresata? e vesnic bagata in priza like there iz no tomorrow?
Seful tau tuna si fulgera?

Pai e criza mai fratilor, facem economie la orice, si la sex, si la protectie. Mai putin sex, mai multa economie: tigara de dupa dispare, dusul de dupa dispare (3 dintr-o lovitura, lumina, apa si sapun), frisca (si asa era nasoala) dispare, cina romantica, filmul, taxiul, trandafirii, lenjeria sexy, si uite asa dintr-un ochi ai scutit vreo 400 de lei neimpozabili dar evident taxabili.

Pai bine amant de sefa si nevasta de manager, puneti mana de prestati criza/necriza ca ionescu sufera si e pacat.

marea pacaleala in supermarket

Eh dragii mei, aici, subiectul ia o turnura indrazneata. Pentru ca romanul e inventiv, iar cardul ii da o putere herculiana, adora cumparaturile, in special cele care intra pe gura si...si alta data poate cu alta ocazie.

Pai ce? tu nu stii ca e criza? daca rationalizeaza astia tot, de ajungem ca pe vremea lu' ceasca ( inconstientii nu stiu ca e aceasi marie dar cu alta palarie, asa mai europeneasca ) tre sa ne facem si noi o rezerva, un kil de zahar, un litru de ulei, deastea bre, ca n-ai de unde stii.

Despre marea pacaleala si subsemnata
Asta asa ca sa nu termin ca elefantul fara coada
, brusc, sa va vand un alt secret.
Am invatat ceva, sa-i spunem naivitatea varstei, geneticul hazliu, prietenii cu influenta :)), sa-i spunem cum i-om spune.

E criza?
DU-te DIcaaaaaaa!

Asa si?MSRP, tot o sa ma duc la job, o sa fiu prezenta si o sa o fac cu placere.

Sex ? yess please

Cu prietenii ma vad tot din placere.

Si la mega, o sa ma duc cu placere zilnic, o sa-mi cumpar o bricheta un iaurt si o cutie de prezervative, si o sa platesc cu cardul,nah!

Criza ne criza, apa trece pietrele raman. Daca esti integru nu te lasi manipulat si-ti pastrezi autenticitatea indiferent de vreme.