Twinwings

Ma intreb, poate prea des, in ultima vreme...

Femeie...?



Tin minte ca era toamna…si simteam ca era timpul…nu a fost iubire, poate doar indragosteala tinereasca, nici dorinta, pur si simplu era momentul.
E amuzant sentimental de dupa. Singura, in intimitatea gandului, paseam pe trotuar, dar nu mai eram eu,
era femeia. Mergeam libera si simteam o eticheta noua lipita pe spate. Probabil o buna oportunuitate de nou incept. Asta a fost! Nu inteleg de ce atata cramponeala pe tema asta. Cand, cum, de ce,…sa fie din iubire! ca sa…?
Sa ce?
Pentru mine a fost un act pur egoist , a fost ceva ce am facut pentru mine, pentru a-mi satisface o curiozitate, pentru a schimba ceva, a devenii.Sec. It was fun. Descoperisem o noua fata a mea. A fost despre mine nu despre celalalt, si a fost un act de iubire...pentru mine.
s-ar putea sa sune a balarie, poate voi aveti alte principii, alte idei. But this is me and I assume myself.

On the other hand... de ceva vreme ma macina o intrebare apopo de iubire, relatii, tu cu restul lumii. Cine esti, ce filtrezi, ce vede lumea. Nu cumva tot ce facem, directiile in care actionam, felul in care raspundem oamenilor, felul in care iubesti, actionezi pentru cineva pe care iubesti, oare toate astea nu duc la iubirea de sine, nu-mi dau seama daca iubesc pt ca sunt capabila de sentimente nobile, sau iubesc pt ca iubesc ideea ca as fi capabila de sentimente.

Oare atunci cand ajut un prieten il ajut pentru ca imi pasa, sau pentru ca ma iubesc mai mult pe mine ca imi pasa?

De curand am auzit replica "Simteam nevoia sa fac gestul asta pt tine, nu am mai facut-o de mult pt cineva". Opaa, sunt eu oare doar receptorul unei refulari interioare?...mai e ceva alb/negru azi?

As vrea sa fiu superficiala, sa nu ma mai intreb, sa nu mai am indoieli, sa stiu cine sunt acum...dar poate ca ar fi prea sec. Asa ca o sa devin pasiva, si o sa primesc bucuroasa fiecare surpriza pe care mi-o fac. O sa incerc sa ma privesc din exterior, am sa ma contemplu si am sa vad poteca pe care am pornit. Dar stiu eu oare daca e cea buna, stiu eu oare cand e cazul sa ma opresc, mai pot face diferenta intre ce e bine si ce nu, cand, deja am stabilit ca in esenta este o relatie complementara intre bine si rau?

Pana la urma face parte din devenire. Nu vom inceta niciodata sa devenim.

Pe de alta parte cand am iubit, imi place sa cred ca am facut-o cu sinceritate, chiar daca nu a fost pentru totdeauna. Cu prietenii imi petrc timpul pentru ca imi face placere, suntem noi, bucati din fiecare, sunt putini, ii numar pe degete, dar imi place sa cred ca sunt vesnici.

hmm prea multe semne de intrebare. Sa le punem pe seama noilor experiente, experimente, trairi.
sa oprim clipa. sa oprim gandurile.




...cred ca incerc singura sa-mi fac nod la cravata, cand eu nici macar nu port una.

:)

Let's take it slow.

Imi place sa beau cafea cu lapte dimineata, imi place sa contemplu oamenii frumosi din viata mea, sa-i ascult, sa-i simt, sa ma gasec in ei, imi place sa beau ceai de trandafiri si ascult piese ritmate.

Imi place sa ma ciupeasca vantul iernatic de obraji, imi place sa rad cu pofta, zgomotos, imi place sa-mi fac scenarii, sa ma rup de realitate.

Sunt 1000 de ganduri, oare care e al meu?

nu suntem, pana la urma, suma gandurilor noastre?