Despre succes sau..."Copii, ce am avut de pregatit pentru astazi?"
La modul brut succesul se traduce prin finalitatea dorita/urmarita a unei actiuni.
In urmarirea succesului, in teorie ne confruntam cu o bariera care ne-ar putea afeacta, in functie de amploare, rezultatul final, aceea ar fi teama de esec. In realitate ne confruntam cu doua. Teama de esec si teama de succes.
Daca scopul e unul "maret", atat de maret incat pare ca nu-l putem duce, cu atat mai inspaimantatoare va fi si actiunea necesara ce conduce la succes. In cele mai multe cazuri, teama asta este una nefondata. De ce? Pentru ca, oricat de ancorati in realitate ne consideram, atunci cand vine vorba despre propriile persoane, suntem cei mai mari dusmani ai nostri, pentru ca nu putem sa ne "privim" la modul sincer si detasat, pentru ca celalalte persoane au mai mare incredere in fortele noastre, decat noi insine (sau au asteptari mai mari, dupa caz), pentru ca intotdeauna ne vom simti neprotriviti, ca si cum nu am face parte din peisaj, atunci cand ne vom compara.
Eu nu cred in complimente, nu le fac. Eu constat cu voce tare trasaturi de caracter sau fizice care imi plac. In cele mai multe cazuri, audienta, nu stie sa primeasca constatarile ca atare, iar raspusul se vrea a fi o tentativa de a demonstra "complimentul" ca fiind produsul imaginatiei mele triste rezultat dintr-o legatura afectiva fata de subiect.
Eu totusi cred ca menirea mea nu e sa te fac pe tine sa te simti bine in pielea ta, asta intra in atributiile tale.
E imposibil sa nu gasesti unul sa fie mai destept, mai frumos, mai inzestrat genetic decat tine...in realitate asa ceva nu exista sunt doar scuze pentru a nu actiona. A nu actiona te fereste de esec...deci e caldut, dar a nu actiona te fereste si de succes. Pana la urma si asta e bine, succesul este totusi o responsabilitate, de ce ai vrea asa ceva? (sunt ironica)
Cred ca nu e nimic nou daca spun ca oamenii sunt diferiti, cred ca nu e nimic nou cand spun ca nu exista doi oameni pe lumea asta care sa fie la fel, adica suntem unici...considerand propozitia adevarata, rezulta ca nu e treaba ta sa contempli la ce ai fi putut face cu ce au altii, treaba ta e sa vezi ce poti face cu ce ai tu.
Revenind la teama, daca nu ai abandonat planul si inca esti dispus sa actionezi, teama de esec va fi prezenta in continuare, la fel si teama de succes, perfect normal, problema e ca teama iti paralizeaza simturile, iti afecteaza starea de prezenta si automat focusul pe actiune ( actiunea care cere prezenta in cazul in care vrei sa dai ce ai mai bun din tine, pentru succesul mult ravnit). Deci problema nu se pune la modul "ce ma fac daca nu reusesc" sau "ce ma fac daca reusesc", pentru ca deja esti intr-un timp care nu exista. Problema se pune la modul hai sa fac pasul urmator (care doare al dracului) si fiu in stare
sa-mi accept atat succesul cat si esecul. Actioneaza ca si cum tu, nu ai fi tu, actioneaza ca si cum ai fi o persoana careia ii vrei binele.
Dupa primul pas, lucrurile incep sa se deruleze de la sine. Iar odata acceptate posibilele rezultate, actiunea se transforma din inspaimantatoare in fireasca.
Si daca ma intrebi, esecul este si el un succes, pentru ca doar "gresind adresa sau mijloacele de transport" poti afla ce ai de facut pentru a merge mai departe in calatoria spre succes.
Pana si Omo stie ca murdaria e buna :)).
p.s.mor dupa citatul asta.
"Our deepest fear is not that we are inadequate. Our deepest fear is that we are powerful beyond measure. It is our light, not our darkness that most frightens us. We ask ourselves, Who am I to be brilliant, gorgeous, talented, fabulous? Actually, who are you not to be? You are a child of God. Your playing small does not serve the world. There is nothing enlightened about shrinking so that other people won't feel insecure around you. We are all meant to shine, as children do. We were born to make manifest the glory of God that is within us. It's not just in some of us; it's in everyone. And as we let our own light shine, we unconsciously give other people permission to do the same. As we are liberated from our own fear, our presence automatically liberates others" - Marianne Williamson
