Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am vazut,
Caci corsetul ce le-ascunde e o straja la tezaur,
Iara ochii-ti, gardianii, ma opresc si ma sumut.
Ochii tai, înselatorii! A ghici nu-i pot vreodata,
Caci cu doua întelesuri ma atrag si ma resping
Ma atrag când stau ca gheata cu privirea desperata,
Ma resping când plin de flacari eu de sânul tau m-ating.
O, atunci mâna ta-i tare si respinge cu putere
Mâna mea, care profana ar intra în santuar
Sa se-ascunda-n sânii-ti tineri, pe când eu plin de placere
Sa uit lumea-n sarutarea-ti si în ochii tai de jar.
Astazi însa nu-s ca flama cea profana si avara,
Inima mi-e sânta astazi, cald si dulce-i pieptul meu,
Azi sunt cast ca rugaciunea si timid ca primavara,
Azi iubesc a ta fiinta cum iubesc pe Dumnezeu.
Tu surâzi cu nencrezare?... Cât de rea esti tu, copila!
Lasa ca sub gazul rosu eu la sânii-ti sa patrunz,
Sa deschei corsetul ista... Tu rosind sa râzi gentila,
Eu s-apas fruntea-mi arzânda între pieptii albi, rotunzi
Si sa strecor a mea mâna dupa gâtu-ti de zapada!
Tu rosesti... tu nu vrei, Marta?... O, de-ai sti ce caut eu...
Ai surâde si-al tau umar ai lasa ca sa se vada,
Sa-ti privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tau.
Cungiurând c-un brat molatec gâtul tau cel alb ca zarea,
Apasând fata-ti rosita pe-al meu piept batând mereu,
Eu cu ceealalta mâna pe-ai tai umeri de ninsoare:
Locul aripelor albe le-as cata-n delirul meu!
Locul ciunt unde aripa se-nalta alba c-argintul
Când tu înger înca-n ceruri pluteai dulce, fericit,
Locul de-unde-apoi cazura când tu, vizitând pamântul
Te-ai uitat... si-n lumea asta ca copila te-ai trezit.
