Unii o numesc Dumnezeu, unii ii zic Matrice, unii vorbesc despre energii, unii o numesc Univers, candva era Magia, cei de demult o stiau pe ea, pe mama...unii ridicau blocuri...imense...de piatra, aduceau ofrande si se rugau zeilor...altii o desenau pe pereti...in pesteri...unii ii spun stiinta.
eu o numesc dragoste.
dar orice nume ar purta pleaca din dorinta de a crede in ceva mai presus de om, mai puternic. In ceva mai mare, care vegheaza, pleaca din dorinta de a transfera altcuiva responsabilitatea vietii, responsabilitatea vietii tale...o nevoie vesnica de apartenenta, de sprijin...de a avea, oricand, oriunde, parintii cu tine...
eu o numesc credinta.
Nu credinta aia pe care am mostenit-o, religia sub care ne-am nascut, nu chipuri pictate in culori scumpe, nu vitralii, nici sarutul de pe mana zbarcita a preotului, nu impartasania sau spovedania...credinta nu e in lingurita de vin purtata prin sute de guri, nu lacasuri de cult, moschei, manastiri, sfinti, nu trupuri mumificate cu bani pe ochi purtate dintr-un oras intr-altul, dintr-o tara in alta in numele ei, in numele lor. Ci credinta, ca alegere, ca sete pornita dintr-un izvor...interior...convingere...
eu o numesc iubire.
...pentru ca nu stiu exact cum sa o numesc, pentru ca nu stiu exact unde sa o asez, pentru ca nu stiu exact cum sa o colorez...pentru ca nu respecta nici un tipar pe care ai mei l-au sculptat...pentru ca nu stiu in ce note vibreaza...si nici ce norme urmeaza...pentru ca o vad de fiecare data cand vad...si mai ales o simt...
...atunci cand timpul nu mai e timp...sau cand omul nu mai e om...cand copacii nu mai sunt copaci...cand vulturii nu mai sunt vulturi...valurile nu sunt valuri iar vanutul nu e vant...cand tot ce stiu, nu mai e tot ce e...
...pentru ca de fiecare data cand o simt...de fiecare data cand o vad...de fiecare data cand o aud stiu ca sunt acasa...
...pentru ca ca stiu ca fiecare pas pe care aleg sa-l fac e chemare spre frumusete...pentru ca fiecare pas mai departe de ce stiu...adauga stropi de fumusete...pentru ca de fiecare data cand imprastii aschii din mine sunt mai aproape de frumuste...pentru ca de fumusete ma umplu de fiecare data cand primesc aschii din tine...
...pentru ca nu are nici nume, nici forma, nici culoare...nu e nici sunet, nici parfum...pentru ca e si in muzica, e si-n culoare...e in si-n miscare, si-n parfum...
O stiu...cand timpul nu e timp, cand locul nu e loc, iar omul nu e om, cand din picioare-mi ies radacini, din spate'mi cresc aripi, din unghii'mi curge fericire...cand focul topeste tot, totul devine nimic, iar nimicul este totul....
Unii o numesc Dumnezeu, unii ii zic Matrice, unii vorbesc despre energii, unii il numesc Univers, candva era Magia, cei de demult o stiau pe ea, pe mama...unii ridicau blocuri...imense...de piatra, aduceau ofrande si se inchinau zeilor...altii o desenau pe pereti...in pesteri...unii ii spun stiinta...credinta...
Crezi?
"Lumea noastra este exact la fel (ca desertul).Daca ploua, florile infloresc,daca nu, se vestejesc. Pe gandaci ii mananca soparlele, pe soparle pasarile. Pana la urma mor cu totii.Se alege Praful. Moare o generatie, apare alta.Asa e hotarat de sus, fiecare traieste in felul lui si moare in felul lui. Nu ramane decat destertul[...] Doar desertul supravietuieste.
In intunecimea aceea ploaia cadea, linistit, in ocean. Un ocean imens si nu o vedea nimeni. Ploaia lovea suprafata oceanului, dar nici macar pestii nu isi dadeau seama ca ploua." Haruki Murakami - La sud de granita, la vest de soare.
N-ai suflet daca nu dai play!
p.s. sensul este doar o parte din nonsens.
