Nu, inca nu am descoperit raspunsul suprem care sa ne rezolve toata viata din punctul x pana la nemurire. Si chiar daca as fi facut-o why spare you the search.
Nu, nu am pretentia de guru spiritual, sunt mai praf decat marea majoritate (daca mi se permite comparatia esuata).
Sunt doar un culegator, un cautator...cum spunea prietenul meu poet, eu nu cred...eu caut...
Un om nou, dar atat de vechi, mi-a adus aminte un lucru, in dragoste e cel mai greu.
Daca cu jobul o rezolvi intr-un fel sau altul, daca vocatia ti-o descoperi intr-o anumita masura, cu prietenii te intelegi, pentru ca asta va face prieteni, ceva va leaga si va va lega. La partea cu dragostea e incalcita rau treaba. Si are dreptate...
Pai cum pana mea sa nu fie greu? Cand pana si la capitolul asta ni s-au spalat creierii la greu...cum vine aia e bine sa...sau nu e bine sa in dragoste...
Pai cu dragostea nu te joci asa, sunt emotii, sentimente, impulsuri. In dragoste e cu ce simti nu cu ce trebuie, in dragoste nu exista limitari, bariere, incadrari. In dragoste esti pur si simplu.
Bine, asa ar decurge lucrurile la modul ideal. Dar ce facem noi?
Incepem jocul, un joc cu un el si cu o ea. Si e minunat.
Corect, cu totii ne dam in vand dupa inceputuri, dupa flururasi, dupa teritorii de cucerit.
1st base, 2nd base, 3rd base and bring it home base.
Nu mai mancam, nu mai bem, nu mai suntem prezenti, inspiram, expiram, traim numai el/ea, ii stim toate miscarile, cadem intr-o contemplare fara margini, uitam de noi ?! wow ajungem sa uitam chiar si de noi. Nimeni nu se mai intelege cu tine, zici ca esti drogat! toata ziua absent, cu un zambet tamp pe fata (God I miss those days!).
Apoi, rahat se-n-tampla!
Dam drumul la fluturasi, ii lasam sa zboare, incepem sa ne atasam, sa iubim, sa cucerim teritoriu, dupa teritoriu si ajungem in locul periculos, locul de siguranta si confort, locul unde teritoriile deja nu mai sunt, de fapt sunt, dar au fost cucerite si asta le face invizibile, locul in care dezvaluirea minunatului eu, nu mai are farmec, locul ingrozitor de periculos unde el si ea devine el-ul meu sau ea-a mea. (suspans drums sound)
Well aici inevitabilul fatal incepe sa fie prezent. Este momentul cand l-ai luat de bun pe cel de langa tine, de vesnic, moment in care iti sunt permise orice cacaturi pentru ca stii ca te iubeste si esti atat de minunat si sigur pe propria-ti irefutabila* faptura, incat nimeni si nimic nu o sa-l clinteasca de langa tine.
Si nu e de condamnat, doar uita-te-n jur cate teritorii ai cucerit cu mainile goale
Momentul in care nu-ti mai controlezi atat de mult gesturile, moment in care incepi sa te apropii de realitate, moment in care hmmm esti pus sub lupa si chiar nu esti printul minunat din poveste, incepi chiar sa aduci a broasca, si sincer, broasca de peste drum parca, parca are potential de print.
Tu nu prea iti mai dai seama ce se intampla in jur, deja energia este din nou concentrata asupra ta, iar cel de langa tine oricum e acolo si te sustine ca doar te iubeste.
hello, wake up!
nu era asta momentul filmului in care lucrurile ar fi trebuit sa fie din ce in ce mai intense? nu e momentul in care gesturile normale sunt lucruri firesti nu intamplari surprinzatoare.
Unde-i stralucirea? Fluturii de ce au murit?
De ce suntem animale brute si avem tendinta sa judecam oamenii dupa propriul etalon? de ce nu suntem fiintele alea din cartea de anatomie cu ratiune, cu emotional?
de ce ne incapatanam sa nu fim vulnerabili, si sinceri in simtitri? de ce-i frustram pe cei din jur prin asta?
De ce suferim din dragoste? Pai pentru ca tare anosta ar mai fi viata fara (suna cinic dar...), pentru ca POATE, macar de data asta o sa invatam cum sta treaba cu teritoriile si siguranta pe celalalt, pentru ca POATE o sa invatam ce-i aia iubire fara limite (suna naiv dar...), pentru ca POATE, de data asta o sa fie THE LOVE...pentru ca suntem capabili de prea multa si e frustrant tare sa tii in tine si sa nu o poti striga in lumea larga...
*Care nu poate fi combătut sau respins - sursa DEX online
