pana nu mai este bine...

Asa-s oamenii, de`a`n pixulea.
Adica ne place o chestie cat suntem buni si o cunoastem....cand nu o mai cunoastem, nu ne mai place. Cand e cu nou, o refuzam. Cand are prorpietati care nu mai corespund sectiunii "like" a sistemului nostru de valori...imediat o incadram la dislike.Cand chestia aia din ipoteza atinge o complexitate pe care sistemul nostru de calcul nu o mai intelege, devine de-a dreptul unlikeble.

Asa e si cu iubirea. Totul este bine, pana nu mai e bine. Iubim pana receptorul bifeaza suficiente liniute in sistemul like. Cand nu mai recunoastem o liniuta, se termina.
Pe scurt, iubirea incepe la imi place si se termina la asta nu-mi mai place.
Asa incep si se termina toate defapt.
I like what I am good at.

Eu nu cred in like neconditionat.
Caci cum am zis mai sus, oamenii`s de`a`n pixulea. Si chestia din ipoteza, nu e likeble just because, e likeble pentru ca da ceva la schimb, ceva asta e o stare de bine, o mangaiere de ego, o augmentare a respectului de sine.
Cand chestia din ipoteza dobandeste proprietati antagoniste, eventual iti mai pune in fata oglinda propriei tale realitati reflectate in perceptia sa...se sterge cu buretele toata pleiada de endorfine pe care ai cunoscut-o si raman doar urme adanci de cortisol.



Acuma, secretul suprem al unei vieti bogate e sa stii sa accepti lucurl ala pe care sistemul tau nu-l recunoaste, chiar daca nu-l inteleges, sa inveti sa nu refuzi ceea ce intra in conflict cu sistemul like, sa incerci sa-l intelegi sau doar sa te resemnezi la gandul ca-i diferit.
Si ar mai fi, sa nu fugi atunci cand ai dat de greu.

Lumea nu se invarte in jurul catorva paternuri pe care le recunosti, ar insemna sa fii un mic dumnezeu sef pe universul personal, ar fi ok, daca universurile astea nu s-ar intersecta, dar traim intr-o viata in care universurile sunt comunicante, si atunci, nu esti singurul dumnezeu...

en finne...imi place sa ma complic in explicatii,
pe scurt,
oamenii`s tare de`a`n pixulea.

P.s. don`t forget to drink your water!

http://www.cluj-crusaders.ro/2012/09/toamna-la-cluj-crusaders-se-numara-medaliile/

Azi ma bucur ca-s om si stau intre oameni.
Si cum am anuntat deunezi m-am facut antisocial docil.
azi nu ma mai enerveaza, azi ma face sa rad si-mi umple picosufletul negru, de bucurie, cum ca eu sunt eu si ce bine e ca nu-s altul.


Adica stau asa ca pescaru pe balta, si meditez la undita mea...
mai aud cum mai cade frunza, mai vaz cum mai ciripeste pasarica, d`astea simple de-ti alina durerile.

Patasti! e drept, de mai arunca cate un bou cu piatra...asta ca sa nu uiti cum ca nu esti ca baiatul ala mic din cartea aia mare de Hector Malot (ghici ghicitoarea mea!).



Deci azi ma distreaza prostul si sarmanul...domnisoara batrana si jmecherul superior, azi ma rad de ala care alearga sa ma intreaca, cand eu nici nu m-am inscris la cross, ipocritul, tristul, lasul, curva, proasta, armasarul si timidul, azi ma rad de cocosi, de epatati si de trepanati, ma rad de insurati, de maritati,  de deprimati, ma rad de toti azi, si jur ca-i iubesc pe toti... de la cer pana la pamant si`napoi.
Puii mei, unde e cu oameni, e si cu dinastia, si daca nu e cu dinastia, nu mai e colorat. e film mut alb negru. Daca nu exista pasari lati lungila, sau fomila si setila, noi de cine ne mai bucuram. Deci azi,
sunt un Caragial, deghizat, dar tot caragial, ma bucur tacit si in gand...ca daca ar avea gandul meu voce, ar izbucni in hohote...daca gandul meu n-ar avea urechi, ar rade cu tot capul.

Deci, pe scurt, ca pe lung mi-e ca scriu romane...

Daca suntem 98% maimuta, cum ar fi unul care e 98% om?
Cat de mare e un ou mic?
Noi astia lenesi, ajungem singuri in iad, sau vine cineva sa ne ia?
Mos Craciun exista? Si daca da, e femeie?
e misto sa pierzi un minut, citind despre nimic?
Exista viata dupa moarte?


Azi imi place piesa asta. e grea.

Natura umana
este o jungla.
Sentimente...?
liane incalcite-n jucarii.
actiuni?
vanatori insangerate,
carnuri sfasiate-n nisipuri miscatoare,
colti rupti in oase macinate de timp,
lava metalica,
va curge-n turturi tristi.

mult zumzet
din vid.

ganduri?
plaje nemarginite de argila crapata,
oceane de fiere fistichie
concentrate-n-tr-un nucleu singular,
ce graviteaza perpetuu in jurul
si pentru
propria reflexie
dintr-o gaura neagra.

ratiuni?
numai o scanteie,
si pentru o scanteie,
pun ramasag toate caloriile
pe care le genereaza intr-un ciclu
existential.

doar mirosul
de lesuri
trezeste,
cand deja timp nu e.

alerga invinsi
dupa singuratati.
si cand le prind
le`nabusesc in  coruri
de rasete
stranii, stridente, sinistre si straine.

cam atat costa si-un zbor.
un zbor la clasa 1,
in casa mustelor verzi.

yup, they do...
lucrurile merg asa: fie ca e ceva ce creaza o stare rea fie ca e ceva ce creaza o stare de bine, oamenii se ataseaza, devin dependenti.

Nu stiu altii cum sunt, dar in sistemul meu de valori, a te atasa nu e de bine...e chiar de rau.
 dependenta, oricare ar fi ea, dusa la extrem e de rau.

ieri imi povestea o gagica, cum avea un iubit care ii asculta telefoanele, how sick is that? adica oamenii astia chiar exista? si daca da, de ce le este permis sa inspire acelasi oxigen, cu noi ceilalti...

en finee...idea era alta, dependenta asta nu tine numai de o stare de bine, culmea sunt oameni care sunt dependenti de relatii negative...sunt femei care accepta lucruri pe care le-ar judeca daca ar fi vorba despre alte femei...cum sunt nevestele alea batute...
bine, te bate, dar de ce mai stai atunci?...aaaa ca sa vezi...ca trebuie sa impartim, ca sunt copii...ca e un provider...ca poate se schimba...caaa...il iubesc...ca daca cade drobul de sare si moare copilul...d`astea!



oare a reusit cineva sa traiasca din probabilitati pana acum?
eu nu cred in voia ingerilor, sau a extraterestrilor, eu cred in concret si-n palpabil..."poate" este un nanogram pe langa cu teragramul atras de viteza intai...de greutatea inimaginabila a vitezei a 5-a on the highway...your own highway.

defapt aceste fiinte nu constientizeaza ca e loc de mai bine, gandul de a schimba ceva, este mai infricosator decat bataia in sine, ei stiu ca mai bun, nu merita...in realitate chiar cauta aceasta relatie maligna...si nu realizaza ca ce stiu nu e tot ce e.

mai sunt si traumatizati,  in copilarie parintii nu le faceau complimente, li se taiau penele la prima intindere a aripilor, sau simpla manifestare a unei vointe proprii, de cele mai multe ori le aduceau numai critica...si atunci se multumesc cu ce se nimereste, nu cu ce cred ei ca vor...defapt ce au aia vor...altfel nu ar mai ramane si punct...restul sunt scuze si povesti de adormit copii...si nu-mi pasa si nu ma intereseaza pentru ca fiecare pasare pe limba ei piere...si nu-i de datoria mea sa fac lumina in capul altora, mai ales ca si eu m-am gasit complacandu-ma in situatii de rahat pentru ca nu eram in stare sa iau decizia, sa schimb directia, sau sa incep un alt drum...

dar schimbarea asta de directie, dupa, ce ai trecut de spaima necunoscutului, poate fi cea mai implinitoare chestie pe care ai incercat-o in ultima vreme...mai ales ca este amplificata si de curiozitatea explorarii noului...e LSD saracului.

nu vorbesc despre relatii, vorbesc despre viata, despre lucruri pe care te temi sa le incerci, despre alegeri pe care ti-e greu sa le faci, despre oameni pe care ti-e frica sa-i cunosti. dependenta, inseamna impotrivirea la evolutie, daca stai in acelasi loc, nu ai cum sa ajungi departe, daca te tii doar de ce stii, nu ai sa aflii ce nu stii...iar primul pas spre necunoscut, va fi o revelatie, ca si cum ai descoperii ca ai trait zeci de ani pe intuneric si ai vedea pentru prima data rasaritul...e ca si cum ai descoperi inca o data ca pamantul e rotund...ca si cum ploua pentru prima data in septembrie.



wanna rule the world?
keep on moving.

fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor va fi imparatia cerului, e un mit.

nu stiu daca s-a dedus,
da` nu cred ca am zis,

my name iz Anna, and I might be antisocial.
ce am vrut sa zic prin antisocial...
adica mie nu-mi place treaba asta, cu hai sa facem o societate, sa o impanzim de reguli, ca apoi sa o ardem boem-istic si sa zicem ca orice regula are exceptii...si sa o tot tinem asa in incalcat regulile...
why the hell did you make those anyways...



a, stiu! ca se mai gaseste cate un fraier, asa ca mine, care sa creada in irefutabilitatea legii si sa o urmeze. I really don't mind doing that...but stick the hell to it.

this world is fucking confusing me...asa ca m-am decis. Ma fac antisocial, antisocial docil.

nu, nu o sa ies in strada, nu o sa port pancarde de gat cu fuck bush, sau justin bieber, n-am sa arunc cu galeti de vopsele pe rochiile mireselor abea iesite din biserica, si nici n-am sa pun piedici copiilor care se joaca in "groapa" in fiecare zi cand ma intorc de la serviciu, n-am sa imping nici babele din usa autobusului, desii suna tentant...

o sa fiu antisocial in sinea mea, mocnit, ca un carbune care crede ca-i stins, in afara sinelui meu o sa fiu social, ca sa nu atrag atentia, sa nu ma prinda astia sa ma crucifice in piata la mihai viteazu`, acolo la coada calului. Am sa ma conformez vadit, ca un catavenc cotidian, dupa cum bate vantu`...o sa fiu ipocritul pe care il judec.
puii mei!
sinceritatea deranjeaza, apoi cu habotnicism cliseic sustinem ca uram minciuna.
cine sa-i mai multumeasca si p`astia, ca-s mai nehotarati ca o fata mare.

vand si eu ce cumpar, si mie-mi place sa cumpar si-mi si place ce cumpar.
eu cred ca ce-am cumparat ii aia ce si scrie pe eticheta.
pana la urma toti vor sa-ti vanda ceva, orice, pana si un rahat e mercantilizabil, impachetat frumos...deci de ce nu am vinde o minciuna de societate in care toti ne prefacem ca facem, si niciunul nu facem ce ne prefacem ca facem...soundz legit.

nu-s mai buna decat the next full of shit bastard beside me.

deranjant e ca astia ca mine, fac ca aia despre care vorbesc ca-s naspa, si nu stiu cine-i mai naspa in acest caz
... uite asa se perpetueaza "greselile imperfectiunile in sociatete".

si cand obosesc sa ma gandesc trist la faptul ca nu traim intr-o lume sferica, ascult la nesfarsit primele 30 de secunde din piesa asta:

alerg prin cerceafuri dupa doua brate moi...imi tin rasuflarea inainte de indreptari. uneori scriu cate un post dinasta reprobabil, pe blogul vietii.

asa-mi aduc aminte ca totusi nu-i asa trist in lume,
cum zicea poetul.
and somehow I might1ve got it wrong.
vin sa fie.

nu mai stiu daca am zis de la ce vine twinwings....

paaai se face ca in 2009, sau cam pe atunci, ma-am apucat de scris, probabil din nevoia curativa de a concretiza ganduri sau emotii...and I was that blogistically challenged, incat nici nu stiam ca asta-i un loc public si ca oameni chiar citesc ce scrie autorul...



pe scurt, idea, deloc originala, patetica si  zaharoasa...era ca oamenii ar fi un soi de ingeri ologi de o aripa, care pot zbura doar cand se imbratiseaza. asa de tare credeam in ea, ca mi-am tatuat-o pe umarul drept...puii mei! don`t be haitin`, kids do stupid...si mai stupid ar fi sa-mi para rau pentru asta.

pe lung, barbatii este porci :)) [..fill in the blanks with your own story..]
---->a se citi sarcasm printre randuri<-----

ce s-a schimbat intre timp?
well...life happened...
idea adapta la cotidian => 'oamenii sunt creaturi cu o singura aripa, care doar pentru un moment pot zbura imbratisati'...
aia care pot mai mult, au si un grad ridicat de toleranta...bitz me! o fi genetic (??)

pentru ca (aici rog naivi care inca mai cred in mos craciun sa-si acopere ochii)...relatiile dintre oameni se bazeaza pe nevoi si schimb. schimbarea e singura constanta din Univers, putem deci aprecia ca si nevoile umane se schimba...

cei ce cred contrariul, in fapt, nu cred contrariul...cred fix acelasi lucu dar prefera sa romanteze, ca sa se simta mai bine in pielea lor...in final o sa vanda lumii si propriei persoane the bullshit about feelings and compatibility.

De ce cred asta? mi se intampla des sau prea des, sa intalnesc persoane cu care sa am cateva chestii in comun si cu care sa petrec ceva timp din curiozitatea de a cunoaste natura umana, de a asculta si a intelege mecanismele de functionare si reactie...mai pun la asta si o doza obositoare de empatiei si ai ca rezultat your new best friend...

da-mi ceva la schimb care sa-mi hraneasca egoul si iata-ne intr-o frumoasa relatie, de orice tip...toate astea pana ce resursele se consuma sau isi pierd atractivitatea....

I guess that's all folks...nu stiu ce am vrut sa zic cu astea, dar asa scria intr-un draft din primavara si am zis sa-l si postez daca tot m-am obosit sa scriu atatea randuri.

yup, they do.
De regula nu zic nimic...defapt discutia, in sine, nu exista, tot ce se intampla e ca ala care vorbeste, incearca cu disperare sa-ti demonstreze cum poate sa straluceasca de tare...cum are valoare...tu trebuie doar sa o apreciezi.

People talk, de regula nu zic nimic...atunci cand asculta...asteapta sa-ti inchei propozitia, ca sa-ti arate ca au inteles, sau cate stiu ei despre subiect...sau au prins o idee care a conectat cu ceva ce stiu ei, eventual pe langa subiect...si se agata de aia...

People talk, ce nu stiu ei, e ca tie nici nu-ti pasa, ca are valoare, ca straluceste sub soare, ca intelege ce spui...pentru ca la randul tau, esti preocupat de propria-ti demonstratie.

nu stiu cand am devenit atat de toleranta, ca nu prea am reactii...sau daca toleranta asta...e inchipuita, poate e nepasare. Unii o confunda cu compasiunea...sau poate, m-am zenificat extrem si am inceput sa iubesc defectele oamenilor...aia-i! cred ca mi-as depasi maxim asteptarile de la propria-mi persoana.....sau poate toate astea ma afecteaza si o sa imbatranesc urat, cu ulcer si chist hidatic de la pisicile, pe care nu le am...sau intoxicatie de la tusul din masina de scris...eu si cu Moody ce ne-o mai ardem oldschool.

God! I love Roger

In certificatul de deces o sa scrie NATURAL CAUSE...o sa apuc varsta aia la care si daca te calca o masina, tot natural cause o sa se numeasca...pentru ca de la niste decenii in sus ar fi de bun simt sa mori. (Chris Rock Rocks!)

eu nu stiu cum e asta cu ambitia...adica, in scoala, mama nu ma omora acasa daca nu luam 10 pe linie...nici macar nu ma certa pentru note proaste...era la un moment dat frustrant, pentru ca sentimentul de vinovatie este mai usor inlaturat cu o palma si o injuratura printre dinti, decat de o vorba buna...care-l acutiza, in cazul meu.

drept urmare, dorinta asta de a demonstra si a straluci, n-a prea incoltit in mine...nu am dezvoltat ambitii si competitia nu m-a interesat niciodata...poate si pentru ca-s aroganta si stiu ca nu trebuie sa ma agit pentru multe, pentru ca astea multe vin de la sine...in principiu din voluntariate...si oricum mi se cuvin...

visul meu e sa o ard mediocru, sa indoi regulile societatii dupa chef...si sa-mi mearga bine..

Oameni buni! cum ar zice prietenul banica, intr-o seara de mai, la Dansez...SA FII MEDIOCRU, NU E O RUSINE...e chiar ok...aproape odihnitor.

evident, imi plac complimentele, aprecierile si imi place sa ies bine la vopsea...toate astea fac bine la orgoliu, e si asta om...si el trebuie hranit...dar din nou, nu ma agit...daca iese natural pentru ca pot...e ok...dar nu-o sa-mi dau lumea peste cap in numele scopului divin de a ma face remarcata...sunt prea comoda.

in fine...ce vroiam sa zic este:

FRATE! e cate unu, care-i atat de disperat de atentie si se straduieste atat de tare, incat devine strident. Strident...e nenatural...daca-i nenatural nu-i nici eco nici bio nici green si nici nu este bine asimilat de organismul uman...e chimic...e de sinteza...e ca un detergent prost, irita...Pun pariu ca pe astia, cand erau  mici, nu-i iubeau parintii, ori ii bateau pentru bulinuta neagra, sau in liceu aveau cosuri si nu-i placea fetele...astia-s aia de vorbesc mult si prost si le stiu ei pe toate...aia de fac eveniment din traversatul strazii "sa vezi doamne ce mi s-a intamplat!...am traversat strada!"...uoau!
nu stiu...cred ca trec printr-o perioada sensibila, mi-am pierdut rabdarea...sunt stresata...si nu stau bine cu echilibrul de minerale...dar pe mine ce e strident, ma face sa vars...imi produce relux gastrointestinal.

Da stiu, sunt naspa, judec...crucificati-ma-n piata publica si aruncati cu pietre in mine!...de 16 carate...

OK, recunosc, imi plac oamenii, sunt fascinanti, ii iubesc, cele mai misto mecanisme si jucarii pe care ti le putea da universul...dar uneori sunt cele mai de rahat fiinte care respira pe planeta albastra!!!
but than again, tre sa fie si dintra'acestia, ca sa-i apreciezi pe dintr'a'ceilalti...


People talk! yup, they do...dar lucrurile adevarate se intampla mai departe de cuvinte...in liniste.


p.s. nu stiu cat de relevant e ce am scris...important e sa inteleg ce am vrut sa zic cu asta, data viitoare cand citesc..you know...It's all about me.
p.p.s. don't forget to drink that sad lil' water...
p.p.p.s. PLAY TRUE!

In caz ca mai exista cineva, care din greseala, e abonat la acest blog (imi pare rau pentru voi, exista totusi bloguri mai inteligente), confirm ca n-am murit.
I'm only braindead...si pe bune, chiar imi pare rau ca pe zona asta beletristico-epico-lirico-editorialo whatevaro' faceam eu aici, inspiratia m-a parasit regretabil...probabil cantitatea de creativitate din organismul uman este limitata si greu regenerabila, poate scade si cu varsta...cine stie...
Ar mai fii un aspect...nu am descoperit inca gaura de la covrig, iar roata mi-ar fi greu, inutil si tardiv sa o reinventez ...acum, mi s-ar parea in plus orice litera sau virgula as mai pune aici...

In fineee...
M-am apucat de powerlifting!...

adica asta fac eu

asta cred paganii, societatea si prietenii ca fac

asta spera mama ca fac

 am si o medalie....Adevarataaa!!!...daca musc din eaaaa...nu se intampla nimic, doar ma dor dintii.


m-am mai apucat
Si de construit
De toate,
Peste tot.

Sunt copil mare, sau ceva de genu'.

p.s. Don't forget to drink that fuckin' water!
p.p.s. nici nu inchid, nici nu blochez blogul...sa zicem ca-i in pending...habar nu am (??)

Am ramas in urma ta,
o inima mare intr-un corp mic,
o pereche de aripi,
un mers stangaci,
cu o mare de intrebari
intre o mare de straini.

am ramas in urma ta,
o pereche de aripi,
pe care le-am imbracat in plumb,
si le-am vopsit in negru.
un pas mic stangaci,
intr-un nisip miscator.
cu o mare de intrebari,
pentru o mare de straini.

A curs in urma ta.
o mare de stropi rosii.
am crescut in urma ta...
un trup inalt, intr-o inima mica,
am invatat in urma ta,
sa plutesc cu aripa de plumb,
sa-mi sterg singura lacrimile.
sa-mi lipesc singura cioburile cu clei
sa'not, sa merg, sa alerg intr-o mare de nisip,
intr-o mare de straini.
fara ca ochii tai sa-mi mai mangaie chipul
fara ca mainile tale sa-mi mai ocroteasca pasul.

Am strigat in urma ta!
la dumnezi, la icoane cu sfinti, la arhanghelii spasiti...
N-au stiut sa raspunda, sau nu au vrut.
Am strigat in urma ta la diavoli, la cerberi si la luciferi scarnavi...
Ei doar au ras...
in hohote de batjocura.

Am sperat in urma ta,
in reverie,
m-am agatat de vis,
Am crezut in cosmar.
Degeaba.
Am crescut in urma ta,
o floare...intr-un pamant arid,
Adapat de lave vulcanice,
inghetate.

Am ramas in urma ta...
si tot ce ai lasat
a fost urma ta, scrijelita-n aorta  mea.

Acuma stiu, acum nu ma mai doare.
totusi...
floare otravita,este tot o floare?

*dedicat celui care a fost si nu mai este.

Strecor degetele mele printre buclele-ti de aur,
Raze cari cad în valuri pe un sân ce n-am vazut,
Caci corsetul ce le-ascunde e o straja la tezaur,
Iara ochii-ti, gardianii, ma opresc si ma sumut.

Ochii tai, înselatorii! A ghici nu-i pot vreodata,
Caci cu doua întelesuri ma atrag si ma resping ­
Ma atrag când stau ca gheata cu privirea desperata,
Ma resping când plin de flacari eu de sânul tau m-ating.

O, atunci mâna ta-i tare si respinge cu putere
Mâna mea, care profana ar intra în santuar
Sa se-ascunda-n sânii-ti tineri, pe când eu plin de placere
Sa uit lumea-n sarutarea-ti si în ochii tai de jar.

Astazi însa nu-s ca flama cea profana si avara,
Inima mi-e sânta astazi, cald si dulce-i pieptul meu,
Azi sunt cast ca rugaciunea si timid ca primavara,
Azi iubesc a ta fiinta cum iubesc pe Dumnezeu.

Tu surâzi cu nencrezare?... Cât de rea esti tu, copila!
Lasa ca sub gazul rosu eu la sânii-ti sa patrunz,
Sa deschei corsetul ista... Tu rosind sa râzi gentila,
Eu s-apas fruntea-mi arzânda între pieptii albi, rotunzi

Si sa strecor a mea mâna dupa gâtu-ti de zapada!
Tu rosesti... tu nu vrei, Marta?... O, de-ai sti ce caut eu...
Ai surâde si-al tau umar ai lasa ca sa se vada,
Sa-ti privesc în ochi cu capul rezemat pe pieptul tau.

Cungiurând c-un brat molatec gâtul tau cel alb ca zarea,
Apasând fata-ti rosita pe-al meu piept batând mereu,
Eu cu ceealalta mâna pe-ai tai umeri de ninsoare:
Locul aripelor albe le-as cata-n delirul meu!

Locul ciunt unde aripa se-nalta alba c-argintul
Când tu înger înca-n ceruri pluteai dulce, fericit,
Locul de-unde-apoi cazura când tu, vizitând pamântul
Te-ai uitat... si-n lumea asta ca copila te-ai trezit.

 

Pe mine, mie reda-ma...
E o iluzie.
Daca ai putea, doar deschide ochii
Sa vezi,
Sa te transformi in puncte,
Sa fii totul cu totul,
Sa fii nimicul cu nimicul,
Simultan,
Ai intelege ca nu e nimic de inteles
Pe lume.
Al meu, al tau, al nostru,
nu exista.
Apartin totului si nimicului
Simultan.
Renunta, accepta, pierde controlul
sunt doar iluzii.

Daca nu ai pus mana pe ea,
Nu stii cum se simte fericirea.
Daca nu i-ai simtit aerul tare,
Daca nu l-ai tras in plamani,
Daca nu ti-a ajuns in creier,
daca nu ti-a ranit sinapsele,
in unghiuri ascutite,
Nu stii ce gust are fericirea.
Daca degetele tale nu ti-au inghetat
Sub stropi de apa tare,
Nu stii cum arata fericirea.

Daca nu doare,
Daca nu te descompune pana la nucleu,
Daca nu-ti imprastie inlauntrul in  pulbere de infinit,
Nu stii cum se aude fericirea.
Daca nu ai tasnit pana in Cosmos,
Daca soarele nu ti'a prajit aripile,
Daca fulgerul nu ti-a ars sufletul,
Daca stropi de furtuna nu te-au orbit,

Daca nu ai dansat cu himerele,
Habar nu ai ce viteza are fericirea.
Daca nu ai calcat cetati de nisip sferice,
Daca nu ai aruncat cu praf de aur in noroi,
Daca n-ai auzit ingerul cum plange
Nici macar nu poti sa te apropii.

Daca taioase creste de masivi,
Nu ti-au zgariat, nici macar o singura data, podul palmei,
Si inima nu ti-a ajuns la turatii ilegale
Daca n-ai strivit vise si n-ai sfasiat portelanuri,
In gura n-ai topit miros metalic
Si rosul nu s-a disipat prin porii diafragmei
Cand iti strigai, tie, singur menirea
Atunci...esti departe.
Sau poate ca esti...
Definit de aproape.

Daca n-ai folosit o nanovesnicie
Sa vezi stele cum explodeaza in eter,
Ai risipit teramagia Universului nascuta pentru tine.
Habar nu ai ce parfum are fericirea.

Daca n-ai facut amor cu diavolii,
Ingerul nu-l poti tine in brate.

Stii sa-mi spui,TU,
oare?
floarea otravita...e si EA o floare?