He was the badass...She was the fucked up kid...
or was she the badass?
Cine mai stie...
...acum erau dezbracati, in limita a cat poate fi un om gol, in fata altui om, doar se stiau de milenii...chiar daca azi s-au atins pentru prima data...
...s-au tinut de mana, au ras mult si tare, si-au povestit toate porcariile...si semanau, toate prostiile ce le chinuiau sufletele...si semanau, toate tampeniile care le bucurau...si astea semanau, exact cum fac adolescentii cand vor sa se cunoasca...au vorbit despre nimicuri importante, nimicuri imposibile, nimicuri probabile...
...si atunci au ramas fara cuvinte, dar a fost dansul, un dans pe care numai ei il stiau, pe o muzica ce numai pentru ei exista, intr-un cadru in care numai ei erau, o fasie rupta dintr-o rola de film intr-o lume noua, dar atat de veche, care nici nu exista.
...apoi nu a mai fost nici cadrul, nici blocurile, nici banca, nici sticla, nici stele, nici luna, nici felinare...doar ceata...
....sau poate doar iarna asta era vinul prea rosu si iarba prea verde...sau poate ca era euforia care te imbata atunci cand vezi lumina celorlalti, cand ceilalti vad lumina ta...sau nu era nimic...
doar...erau acolo pentru ca se intampla lucruri, lucrui inexplicabile, irationale si de neincadrat...lucruri pe care nu le astepti, nu le cauti si nici macar nu le ceri, dar ele tot se intampla...
...a ramas doar ceata si ochii aia verzi, ochii aia verzi, imensi in care poti citi eternitatea, ochii aia mari si verzi care ascund galaxii, ochii aia care te fac sa crezi ca nu mai e nimic de vazut...si ca doar cu o singura gura de aer poti sa tragi prin tine un suflet intreg...
...ochii aia care te mint exact asa cum vrei sa fii mintit si care-ti spun doar adevaruri pe care vrei sa le stii...
...apoi nu a mai cantat nici muzica, nici pasii nu au mai dansat si intreaga lumea a disparut, erau doar ei, dar nu mai erau ei, nu mai era nici Pamantul, se oprise si disparuse si el, erau ei, care nu mai erau ei, si nimicul infinit, deci totul infinit...doar ei care pluteau imponderali...si apoi...a fost sarutul...the perfect kind...sarutul ala pe care numai tu poti sa ti-l dai...e ca atunci cand te decorporalizezi si te dedublezi in acelasi timp, dansezi cu tine, te iei in brate si apoi te saruti...si te indragostesti pe loc...de tine, dar nu de tine...
Va urma...
p.s. si nici macar nu il cheama David
