Twinwings

Un obicei tare ciudat am, de fapt daca stau mai bine sa ma gandesc, nu e un obicei, pur si simplu lucrurile asa se intampla in fiecare an.
Imi sarbatoresc ziua in avans...Hmm kinda awkward I might say, pentru ca in viziunea mea, evenimentele repetitive cu data fixa care se marcheaza in avans ar fi parastasele.
So again suflam in coliva, Anna a mai crescut :)!

woohoo

Planul era urmatorul:
24 aprilie ora 12:30(random option), prapastie, corzi, Vidraru.
Yah so?
adica Yah, why?

Pai in sinea mea(oare?)e o creatura mica, verde, oarecum scarboasa care te lucreaza(vezi spotul publicitar Anitra)...oare?

En finne idea era : da pot sa o fac si pe asta si daca o fac si pe asta pot sa fac orice. Bullshit!

Deci eram azi pe marginea prapastiei, in jos HAU ( si cnd scriu hau, cu h mare, a se citi hau cu caractere de 72, but I'm not that advanced in HTML ), imi tremurau genunchii si-mi era o frica, mai ceva ca la ora de matematica in generala (and that are painfull memories)...
Sa mai specific ca in viata de zi cu zi I'm a totaly badass? (oare?)
Sa sar? Sa nu sar?

Dar daca sar si mor? adica...am mai cazut si doare tare sa cazi, plus ca e o treaba murdara, te zgarii, te umplii de praf...iti spargi dintii...? Chiar are rost sa sar?
adica nu mai bine ma duc acasa si citesc o carte si nu vad ce scrie in ea pentru ca ma voi gandii, doamne ce bine ar fi fost daca as fi sarit? Si pe urma o intreaga lectie de morala si autocritica: pussy, you didn't have the balls to jump! (paradox anatomic shhshh).
Si pe urma eu cu degetele mele cu unghii fuchsia am scris ca "lucrurile nefacute raman nefacute si lucrurile nespuse raman nespuse". Am I that full of shitt? (a se retine intrebarea)


Si in timp ce toate astea se intamplau in mintea mea, o voce imi zbiera in urechi: Saaari!
Si pot sa jur ca am simtit o brutala palma pe spate care m-a impins, violent.

And there I was...
In aer, culmea! pluteam, imponderabila, cu aripile intinse, recunosc am avut o tresarie si inima mi-a ajuns in gat, dar pe urma, liniste, calm, lumina, serenitate, acceptare.
Opaa, se pare ca sunt la finalul corzii, am ajuns si sunt vie, respir, si haul asta nu era asa hau (hai 24 nu chiar 72) si se scrie cu litera mica, nu cu litera mare si da, am facut-o si pe asta.
Saream impreuna, eu, mica creatura verde si spaima. Cel putin nu eram singura in toata povestea...

De ce lucruri simple sunt atat de greu de facut?
De ce fugim? Cand lucrurile oricum acolo or sa ramana?
De ce inchidem ochii in speranta ca or sa dispara?
Oare nu cresc ele in absenta noastra, iar la reintalnire nu vor fi oare mai mari si mai inspaimantatoare?

Sa zicem ca mori maine (dada, stereotip, da ia mai citeste o data).
Sa zicem ca mori maine.
Cate lucruri n-ai facut?
De cate lucruri ai fugit?
Cate ai amanat?
De cate ori ai asteptat momentul potrivit sau pe cineva sa vina sa te salveze?
Cate lucruri ai mai avea de facut?
De cate ori ti-ai pus intrebarea cum ar fi daca?

...Ia sa vedem!

Nota Autorului

Nu, nu am sarit cu coarda, nu m-am aruncat fizic in gol, mai rau, m-am exprimat, am vorbit, pana la urma asta e cel mai inspaimantator salt al meu.

Tot textul e o mare metafora, daca nu iese din prima, nu te stradui prea tare...nu e vina ta.

Excuse my RomGlish, dar se pare ca sufar de personalitate dubla.

Da, o sa sar si cu coarda, pentru ca pot!

Intre timp, sper la momentul in care o sa sar fara sa fiu impinsa.

I'm not that full of shit, only 70% and decreasing.

a bientot